AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 24 iunie

CALENDAR RELIGIOS – 24 iunie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Nașterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaștelor Sf. Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește)

Greco-catolic – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele)

Romano-catolic – Nașterea Sf. Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul dintre prorocii Legii Vechi, acela care a unit Vechiul Testament cu Noul Testament, învrednicindu-se să boteze cu apă pe Iisus, Mesia cel așteptat.

Însuși Mântuitorul Hristos a spus despre Ioan: „Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11;11). Pentru că între sfinții și cei aleși ai lui Dumnezeu, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul se deosebește în sfințenie și cinste.

Așa cum este arătat în Sfânta Scriptură, nașterea sa a stat sub semnul unei minuni, căci a venit pe lume din părinți mai înainte neroditori, preotul Zaharia și Elisabeta. După rugăciuni stăruitoare înălțate la Dumnezeu pentru a putea avea un fiu, dorința le-a fost îndeplinită într-un mod deosebit.

Vestea nașterii Sfântul Proroc și Botezător Ioan s-a făcut prin mijlocirea Arhanghelului Gavriil, care s-a arătat preotului Zaharia pe când acesta slujea la Templu. Pentru că nu a crezut cuvintele celui trimis de Dumnezeu, Zaharia a fost pedepsit prin neputința de a vorbi până la nașterea pruncului când, revenindu-i glasul, a rostit și numele celui nou-născut.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V, luând locul vechilor sărbători păgâne cu caracter agricol sau naturist din perioada solstițiului de vară.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA