Mircea Băsescu a fost condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost judecat pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni pe lângă magistraţii pentru soluţionarea unui proces care îl viza pe Sandu Anghel. Curtea de Apel Constanţa păstrează astfel decizia dată iniţial de Tribunal.
Magistrații Tribunalului Constanța au decis, la începutul anului, condamnarea lui Mircea Băsescu la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență și a lui Marian Căpățână la 3 ani de detenție pentru complicitate la trafic de influență, în dosarul în care sunt implicați membri familiei lui Bercea Mondial. Sentința judecătorilor nu a fost definitivă însă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel în zece zile de la pronunțare.
Tot atunci, Tribunalul Constanța a decis confiscarea de la cei doi inculpați a sumei de 265.000 de euro și menținerea măsurii sechestrului instituit pe bunurile imobile și mobile ale acestora.
Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată în iunie 2014 de către procurorii DNA, pentru trafic de influență și respectiv complicitate la trafic de influență, iar în luna noiembrie a aceluiași an a început derularea procesului.
Potrivit DNA, în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpățână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Sursa: realitatea.net