Realizatorul ”Cronicii Cârcotaşilor”, Şerban Huidu, a postat, duminică, pe pagina sa de Facebook o fotografie din care reiese că şi-a anulat votul la alegerile locale.
Şerban Huidu a postat duminică o fotografie cu un buletin de vot pe care apar patru ştampile aplicate pe candidaţii Daniel Barbu, Cătălin Predoiu, Gabriela Firea şi Nicuşor Dan, alături de textul ”Altceva?” scris în mijloc, potrivit evz.ro. ”Plin de ‘cel mai al dracu respect’ am votat”, a scris Huidu la descrierea fotografiei de pe Facebook.
Şerban Huidu riscă dosar penal. „Potrivit Codului penal, împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. Totodată, persoana care oferă sau dă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării unui cetățean să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat poate fi condamnată la pedeapsa cu închisoarea de la șase luni la trei ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt MAI.
Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care votează fără a avea acest drept încă, celor care introduc mai multe buletine de vot în urmă, care utilizează un act de identitate fals sau nul, care votează de două sau mai multe ori, în timp ce refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în afara acestuia, până la o distanță de 500 metri, se pedepsește cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.condamnată la pedeapsa cu închisoarea de la șase luni la trei ani și interzicerea exercitării unor drepturi.