Guvernul a elaborat un proiect de lege al serviciilor public de transport de călători, care va ajunge în Parlament. Amenzile pentru cine călătoreşte fraudulos sunt cuprinse între 100 şi 500 de lei.
“Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport”. Prevederea apare la articolul 55, alineatul 2, din viitoarea lege a serviciilor publice de transport de călători, care este acum la nivel de proiect elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Mai departe, noua lege stipulează clar și cine va stabili şi da amenzile, la articolul următor:
“Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 55 şi aplicarea sancţiunilor se fac de către următoarele instituţii abilitate: a) de către împuterniciţii primarului general al Municipiului Bucureşti, ai primarilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, ai preşedinţilor consiliilor judeţene, ai președinților asociațiilor intercomunitare de transport public care acționează împreună cu ofiţerii şi/sau agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 55 alin. (2)”, scrie la articolul 56.
Printre alte noutăţi, noua lege a serviciilor publice de călători mai stabileşte şi înfiinţarea unei noi instituţii, denumite asociații intercomunitară de transport public, care se vor ocupa de transportul între oraşele mari şi zonele limitrofe care depind de ele.
Sursa: economica.net