Secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, i-a scris prim-ministrului român Dacian Cioloș pentru a-i cere să se asigure că viitoarea reformă a TVR va include măsurile de siguranță necesare pentru a-i asigura independența și stabilitatea. De asemenea, înaltul oficial european îi cere lui Cioloș să ia în calcul o diversificare a finanțării TVR pentru că „o finanțare adecvată este unul dintre principalii factori în asigurarea independenței televiziunii publice”.
Potrivit unui comunicat al CoE care include un link către copia electronică a documentului, scrisoarea lui Thorbjorn Jagland a fost trimisă premierului Cioloș la 29 aprilie, dar a fost publicată abia vineri pe site-ul organizației paneuropene.
„Vă scriu în legătură cu cazul televiziunii române publice, care face obiectul primei alerte privitoare la România depuse pe Platforma pentru promovarea și siguranța jurnaliștilor și protecția jurnalismului”, scrie secretarul general al CoE, anexând linkul cu alerta la care face referire.
„Cred că este important să vă asigurați că viitoarea reformă a televiziunii publice din România include măsurile de siguranță necesare pentru a-i asigura independența și stabilitatea și ca aceste măsuri să fie pe deplin legiferate și aplicate în practică. Ar fi foarte important să luați în considerare diversificarea surselor de finanțare a televiziunii publice pentru a susține și promova acest serviciu public și a asigura mecanismele adecvate pentru ca acesta să poată fi tras la răspundere, în conformitate cu principiile stipulate în articolul 10 al Convenției Europene a Drepturilor Omului”, mai scrie Thorbjorn Jagland în scrisoarea adresată lui Dacian Cioloș.
„Sunt sigur că sunteți de acord că o finanțare adecvată este unul dintre principalii factori în asigurarea independenței televiziunii publice. În numele Consiliului Europei, sunt gata să vă ofer orice expertiză de care ați putea avea nevoie în domeniu”, își încheie scrisoarea înaltul oficial european.
În alerta depusă la 15 martie se menționează că TVR riscă să intre într-un colaps financiar provocat de un management haotic și de decizia guvernului de a îngheța taxa TV la nivelul din 2003, care este în prezent de 4 lei, cea mai scăzută din Europa. Un pachet de amendamente propuse la Legea de funcționare a TVR, care au fost anunțate de mai mulți politicieni, va permite ca TVR să intre în insolvență, se mai menționează pe pagina dedicată alertelor media a site-ului Consiliului Europei.
Uniunea jurnaliștilor MediaSind se teme că procedura ar putea legitima controlul guvernului asupra televiziunii publice. MediaSind face apel la autoritățile române să protejeze televiziunea publică de amestecul politicului, inclusiv prin abținerea de la restricții privind finanțarea TVR, se precizează pe pagina CoE pe care este publicată alerta trimisă de trei asociații internaționale ale jurnaliștilor.