Cu o creștere a PIB de 4,2% în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, România a înregistrat cea mai mare creștere economică în ritm anual din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, conform unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
De asemenea, în primul trimestru al acestui an comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, România a înregistrat a doua mare creștere economică din UE, 1,6%, un avans mai mare în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene fiind înregistrat doar de Slovacia, 1,7%.
Atât zona euro cât și Uniunea Europeană au înregistrat, în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul patru al anului trecut, o creștere economică de 0,5%, ușor mai mare decât cea înregistrată în trimestru patru 2015 comparativ cu trimestrul al treilea. În schimb, în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, zona euro a înregistrat o creștere de 1,5% iar UE 28 un avans de 1,7%, în ambele cazuri fiind vorba de o ușoară încetinire comparativ cu trimestrul precedent.
În ceea ce privește România, datele Eurostat sunt similare cu estimările semnal, publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS), conform cărora produsul intern brut (PIB) a crescut, ca serie brută, în primele trei luni din 2016, cu 4,3% în comparație cu perioada similară din anul anterior. Pe serie ajustată sezonier, PIB a înregistrat o creștere cu 4,2% față de același trimestru din anul 2015. Comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, în primele trei luni din 2016 PIB-ul a crescut cu 1,6%, ca serie ajustată sezonier.
În previziunile economice de primăvară publicate la începutul acestei luni de Comisia Europeană, Executivul comunitar estimează că economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2016, susținută de o cerere internă robustă, urmând ca în 2017 ritmul de creștere să încetinească la 3,7%.