Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite. (Ioan 3, 16-21)

Un creştin ştie că Domnul Iisus Hristos este Lumina lumii: „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”.

El a înviat din morţi şi a dăruit viaţă veşnică celor care cred în El. Există o relaţie strânsă între viaţa creştină şi faptele pe care le săvârşeşte un creştin. Faptele cele bune sunt rodul credinţei şi al luminii divine care adumbreşte viaţa noastră.

În noaptea cea sfântă a Învierii, fiecare creştin a fost îndemnat: „Veniţi de luaţi Lumină!” şi „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”. Omul credincios este, prin faptele vieţii sale, o lumină.

Cine iubeşte pe Dumnezeu va face doar fapte luminoase şi are drept călăuză îndemnul: Fă binele şi te vei mântui, fă binele şi te vei înălţa, fă binele şi Dumnezeu te va iubi! Sfântul Grigorie de Nazianz aşa ne învaţă: „Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face binele”. (Pr. Dumitru Păduraru)