Acasăoameni noiREȚINERE - Cristian Burci, patronul ziarului Adevărul, ridicat de procurorii DIIcot

REȚINERE – Cristian Burci, patronul ziarului Adevărul, ridicat de procurorii DIIcot

spot_img

DISTRIBUIȚI

Omul de afaceri Cristian Burci, patronul ziarului „Adevărul”, a fost ridicat miercuri dimineaţa de procurorii DIICOT. Acesta este suspectat de evaziune fiscală de 8 milioane de euro şi devalizare.În aceasta dimineata, DIICOT – Biroul teritorial Olt efectueaza patru perchezitii domiciliare si la doua sedii de firma dintre care o redactie de ziar, potrivit unor surse juridice.

Din actele de urmărire penală efectuate până la această dată a rezultat faptul că membrii grupului de criminalitate organizată, prin activitatea desfăşurată în perioada 2006 şi până în prezent, au creat un prejudiciu SC … SA prin abuz în serviciu şi delapidare în valoare de 7.099.000 euro şi 3.811.756 lei.

În aceeaşi perioadă, prin introducerea în circuitele comerciale de persoane şi societăţi comerciale la care deţineau acţiuni sau erau deţinute în totalitate de persoane apropiate, membrii grupului de criminalitate organizată au reuşit să recicleze diferite sume de bani, care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală, grupul de criminalitate organizată, condus de suspectul B.C.-I.prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente contabile a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, au creat un prejudiciu statului român în sumă de 25.646.825 lei.

Se efectueaza cercetari fata de 9 suspecti, pentru savarsirea infractiunilor de constituire de grup infractional, abuz in serviciu, delapidare, evaziune fiscala, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani în formă continuată, instigare la evaziune fiscala.

La sediul DIICOT Olt vor fi duse 12 persoane.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA