Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; Că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor. (Matei 26, 6-16)
Evanghelia de astăzi ne prezintă preocupările celor din preajma Domnului Iisus Hristos. O femeie din popor a uns capul Mântuitorului cu mir de mare preţ. Gestul ei a fost explicat ca fiind pregătitor pentru îngroparea Sa.
Descoperim şi preocupările lui Iuda Iscarioteanul. El a vândut pe Fiul lui Dumnezeu pentru 30 de arginţi. Şi Petru L-a părăsit pe Mântuitorul zicând: „Nu-L cunosc pe acest om”.
Însă, după Înviere, Sfântul Apostol Petru a găsit puterea să se întoarcă şi să-şi ceară iertare pentru gestul său pripit şi astfel a ajuns unul dintre principalii propovăduitori ai Evangheliei. Iuda a rămas o paradigmă a vicleniei.
De astăzi încep Sfintele Pătimiri ale Fiului lui Dumnezeu: Cel ce nu a rănit pe nimeni va fi bătut; Cel ce doar a iubit va fi lovit; Cel ce doar a mângâiat va fi biciuit. (Pr. Dumitru Păduraru)