În aceastã zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.
Iisus a petrecut această zi în Betania, unde avea mulţi prieteni dragi – pe Lazăr cel înviat din morţi, pe surorile acestuia, Marta şi Maria, pe Simon leprosul. Pe când se afla în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de Iisus o femeie cu un vas de alabastru plin cu mir scump, pe care l-a turnat pe capul şi pe picioarele Lui, când şedea la masă.
Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, dupã cuvântul Mântuitorului, sã se predice pretutindeni și tuturor fapta ei cea cu multã cãldurã.
Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a vãzut cã o are Hristos pentru toți, dar mai cu seamã faptul de acum, când L-a vãzut cã intrã în casa unui lepros. Se gândea deci femeia cã îi va vindeca boala dupã cum l-a vindecat și pe acela. Și într-adevãr Hristos a tãmãduit-o dându-i iertare de pãcate.
Apostolii au certat-o pe femeie pentru această risipă, susţinând că mirul trebuia vândut, iar banii, împărţiţi săracilor.
Însă Iisus a zis: “Pe săraci îi aveţi pururea cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea, această femeie a turnat mir pe trupul Meu şi M-a pregătit pentru îngropare”.
„Doamne femeia ce cãzuse în pãcate multe, simțind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosițã și tânguindu-se, a adus ție mir mai înainte de îngropare…” (Casiana monahia)
