Un bărbat în vârstă de circa 43 de ani a fost găsit decedat sâmbătă în Lacul IOR, a anunțat Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.
El a fost scos din apă de pompieri. Cadavrul va fi transportat la INML.
Potrivit sursei citate, bărbatul s-ar fi dezbrăcat pe mal și a intrat în apă, dar nu a mai ieșit.
Un martor a sunat la 112 pentru a sesiza acest fapt, iar organele de anchetă urmează să anunțe familia.