Doi studenți români au inventat un dozator de mâncare pentru animalele de companie, care poate fi controlat cu ajutorul unui telefon mobil.
Gadgetul inventat de doi tineri din Cluj-Napoca este dotat cu o cameră web cu microfon, astfel că animalul de companie poate fi supravegheat și chiar chemat la masă.
”Am fost plecat trei zile la munte şi când m-am întors mi-am găsit puii, aveam cinci câini atunci, căzuți într-o gaură. Atunci am venit cu ideea asta: un aparat care să îmi hrănească câinii şi în acelaşi timp să îi şi supravegheze”, a povestit Mihai Rebreanu, citat de Digi 24.
Proiectul tinerilor a avut parte de o investiție foarte mică, doar 600 de lei, însă dacă va fi produs în serie, dispozitivul va fi mult mai ieftin.
Cei doi studenți clujeni vor să își patenteze invenția, însă nu dispun de fondurile necesare, aproximativ o mie de euro. Românii nu renunță, însă, la ideea lor, pe care vor să o îmbunătățească pe viitor.
”Înglobează mai multe cunoştinţe, de electrică, mecanică, cunoştinţe de electrică, de programare. E un produs interesant şi un pas mare pentru nişte studenţi care nu sunt specialişti. Poate fi transformat în produs industrial, competitiv”, a spus prof. ing. dr. Cornel Ciupan, profesor la Facultatea de Construcţii de Maşini.
Aparatul care hrănește animalele de companie fără ca stăpânul să fie acasă a fost deja premiat la un salon de inventică.
Sursa: greatnews.ro