E o întrebare la care se găsește foarte ușor răspunsul, fără să fie nevoie de eforturi prea mari, pentru că sunt multe evidențe care sar în ajutorul celui care o formulează. Primarul actual a gândit o construcție politică inedită pentru alegerile din acest an în vederea câștigării competiției.
O formulă în care politicul este reprezentat doar atât cât impune legea electorală, pentru ca să poată participa la alegeri. Sunt partide mai mici, care au acceptat oferta, cel mai probabil fără să aibă pretenții prea mari, conștiente că li se oferă o șansă unică pentru ieșirea din anonimat, dar și posibilitatea de a-și promova oamenii și ideile. Nu știm deocamdată cum vor fi populate listele cu care noua construcție se va prezenta în fața alegătorilor, dar, din ce se conturează, acolo se vor regăsi personalități importante, oameni responsabili, dispuși să muncească în folosul comunității.
Aici găsim un prim răspuns la întrebare. Coaliția vine cu oameni desemnați din rândul cetățenilor, care vor răspunde la solicitările comunității, nu a liderilor de partid. Ca să poată continua proiectele începute și să pună în aplicare altele noi, primarul are nevoie de o majoritate stabilă în Consiliul Municipal. Numai așa va putea contracara jocul reprezentanților partidelor, care vor primi ordine clare să pună piedici bunei desfășurări a activității. De la Zetea, Tătaru, Man sau Țâgârlaș te poți aștepta la orice, așa că e preferabil să-ți iei toate măsurile de precauție.
E adevărat că o majoritate solidă se poate realiza și prin negocieri cu partidele care vor intra în Consiliu Local, pentru că fiecare va dori să obțină funcții importante în detrimentul adversarilor, dar cel mai bine va fi să nu se ajungă acolo și Coaliția să se poată descurca singură.
Baia Mare trebuie să meargă pe drumul pe care a apucat în ultimii ani, pentru că are o strategie clară de dezvoltare pe viitor. Nu își mai poate permite experimente pompieristice, niciodată finalizate. După ce în primii 22 de ani administrația liberală a făcut eforturi considerabile să distrugă toate unitățile economice din municipiu, astăzi, când nu mai sunt la butoanele de unde au dispus și coordonat jaful, acuză lipsa locurilor de muncă.
E adevărat că nu există o piață concurențială a forței de muncă, motiv pentru care salariile sunt mai mici decât în zonele unde s-au derulat investiții majore, angajații fiind nevoiți să accepte condiții discriminatorii în unele cazuri pentru că nu au la dispoziție alte variante. Pentru situația existentă, nu primarul actual este vinovat, ci indivizii care, în schimbul unor avantaje personale, au pus umărul la dărâmarea și ștergerea urmelor cu buldozerele și excavatoarele a ceea ce au fost cândva Faimar, Filatura, APSA, UMTF, Maralact, Avicola, Fabrica de Confecții, Agrofruct și alte zeci de unități de producție.
Astăzi, distrugătorii de ieri îi reproșează primarului că nu a creat suficiente locuri de muncă pentru băimăreni. E un demers pur demagogic, pentru că ei nu au nicio soluție în acest domeniu. În programul electoral al Coaliției, problema locurilor de muncă ocupă poziția prioritară. S-au făcut pași importanți în vederea înființării primului parc industrial și finalizarea lui nu este departe.
Trebuie spus cu sinceritate că este un demers deosebit de dificil, care nu depinde doar de voința și priceperea celor care sunt angrenați în realizarea lui. S-au pierdut oportunități uriașe în perioada dominației liberale, atunci când singura strategie de dezvoltare a municipiului a avut la bază distrugerea unităților economice pentru a putea pune terenurile la dispoziția constructorilor de supermarketuri și stații de carburanți.
Se spune, pe bună dreptate, că o investiție importantă atrage după sine altele. În Baia Mare nu avea cum să vină un investitor puternic din moment ce peste tot se dărâma, nu se construia. Acum trebuie luat totul de la zero. Există discuții avansate cu firme care sunt dispuse să vină în parcul industrial. După care, așa cum s-a întâmplat peste tot, vor veni și altele. Primarul și Coaliția pentru Baia Mare le vor acorda facilități importante, atractive, cum nu găsesc în alte părți. Este singura șansă de relansare economică a orașului.
Sunt o sumedenie de motive pentru ca băimărenii să meargă pe mâna Coaliției, refuzând, cel puțin pentru un mandat, oferta partidelor politice. Au mers pe mâna lor mai bine de două decenii și s-au păcălit de fiecare dată. Acum au la dispoziție o variantă care, dacă va ieși câștigătoare, are toate șansele să fie o reușită deplină pe toate planurile. E până la urmă o provocare, un experiment în premieră, o încercare de a arăta că se pot realiza lucruri frumoase dacă la conducere ajung oameni capabili, liberi să acționeze și să gândească în folosul comunității.
Lucrurile sunt destul de simple, numai cei care se opun din răsputeri proiectului încearcă să le complice. Se muncește din greu, se acționează în mai multe direcții pentru ca inițiativa să nu reușească. Eu cred că e deja prea târziu. Băimărenii au îmbrățișat ideea și sigur vor fi dispuși să participe la materializarea ei.
Grigore Ciascai