Acasăoameni noiPROMISIUNE - Sprijin financiar pentru apicultori din partea Guvernului

PROMISIUNE – Sprijin financiar pentru apicultori din partea Guvernului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Apicultorii vor primi în cursul anului 2016 sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul național apicol pentru perioada 2014-2016, din care 15,102 milioane de lei alocate de la bugetul de stat, iar 15,102 milioane de lei din fonduri europene, conform unei hotărâri adoptate astăzi de Guvern.

Scopul de bază al Programului este sprijinirea apicultorilor pentru achiziționarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri și/sau familii de albine, precum și pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii.

Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene și 50% din fonduri naționale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice și juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale.

Actul normativ adoptat astăzi facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin și extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activități. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine și se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanțată din fonduri de la bugetul de stat.

Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziție a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la fața locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiția de eligibilitate și documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfășoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat și urmărit de reprezentanții formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanții asociațiilor deoarece, conform prospectului medicamentului și în funcție de anotimp, fiecare apicultor își realizează singur calendarul tratamentelor.

stiripesurse.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA