AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 29 septembrie

CALENDAR RELIGIOS – 29 septembrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia

Greco-catolic – Sf. cuv. Chiriac Sihastrul

Romano-catolic – Mihail, Gabriel și Rafael, arhangheli

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul, pomenit în calendarul creștin ortodox și greco-catolic la 29 septembrie, era din Corint, fiul unui preot pe nume Ioan și nepotul episcopului cetății, Petru.
Cuviosul Chiriac s-a născut în anul 448, pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) şi era din Corint. La vârsta de 18 ani s-a dus la Ierusalim şi de aici la Mănăstirea Sfântului Eftimie cel Mare, unde s-a călugărit. Aici a arătat multă nevoinţă, petrecând 30 de ani în ascultările mănăstirii cu viaţă de obşte.

Apoi, la 70 de ani, s-a retras să se nevoiască în peştera Sfântului Hariton, ca pustnic. În acea vreme umbla prin Ierusalim eresul lui Origen. Sfântul Chiriac s-a luptat împotriva ereziei cu rugăciunea şi cuvântul, îndurând multe osteneli, dar întorcând pe cei înşelaţi şi întărind pe cei credincioşi.

La vârsta de 99 de ani, Cuviosul Chiriac s-a retras în munte, după linişte, pentru nouă ani. Avea un leu care îl apăra de tâlhari şi animale sălbatice, dar care nu vătăma oamenii. Se spune că nu avea trupul schimonosit de bătrâneţe, niciodată nu stătea degeaba, fie se ruga, fie lucra. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni. Avea 107 ani când a plecat la Domnul.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA