AUDIERI. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu sunt audiați joi la Direcția Națională Anticorupție.
Avocatul lui Bogdan Olteanu a precizat că fostul viceguvernator „luptă să își dovedească nevinovăția”.
”Și noi, și DNA dorim să obținem un singur lucru: să aflăm adevărul. Vor fi întrebări puse și de către acuzare, și de către apărare astfel încât fiecare să-și demonstreze teza probatorie”, a explicat Constantin Durgheu, avocatul lui Olteanu.
Întrebat dacă o variantă luată în calcul este acordul de recunoaștere a vinovăției, Durgheu a subliniat că Bogdan Olteanu luptă să își dovedească nevinovăția.
Potrivit DNA, în perioada iulie — noiembrie 2008, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu a solicitat și primit un milion de euro. Banii au venit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. A primit și sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Ulterior, Liviu Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în această funcție.
Procurorii susțin că suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria. Acesta aparţinea unei societăți înregistrate în SUA și apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remiși lui Olteanu la biroul unde acesta își desfășura activitatea, în sediul PNL.
Sursa info