Acasăoameni noiCONTINUITATE - Cel mai vechi om din primărie

CONTINUITATE – Cel mai vechi om din primărie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONTINUITATE. Este, din 1978, cu o perioadă de întrerupere, funcționar în cadrul unei primării din Timiş. Când a intrat pentru prima dată în administrație era tânăr, iar acum mai are puțin și se pregătește la pensie, lucru care se va petrece în ianuarie.

Tibi Neu este de loc din Timișoara, iar în Biled locuiește din 1980. L-am întrebat cum este localitatea de acum comparativ cu cea de atunci. Mi-a răspuns foarte convins:

„Ca atunci nu mai poate fi, pentru că nu mai sunt nemții! Noi, cei de astăzi ne străduim să facem Biledul mai frumos, dar tot nu este ca în urmă cu decenii„.

Funcția pe care cel mai vechi om din primărie o îndeplinește în prezent este cea de referent de urbanism, fiind de profesie subinginer constructor. În cariera sa funcționărească a existat un interval de întrerupere (1992-1996) în care a fost animat de dorința de a face agricultură.

Și-a cumpărat un tractor vechi și alte utilaje, dar încercarea sa antrepenorială nu i-a reușit. Apoi a lucrat patru ani la OCAOTA, adică la cadastru, aplicarea legilor fondului funciar aducându-i din nou un transfer la Primăria Biled, unde îl găsim și astăzi.

Dacă vrei să afli cât de mult se construiește în această localitate, atunci Neu este omul potrivit, putând să-ți numere autorizațiile de construire în registrul de evidență. Funcționarul este însă aproape convins că are pe undeva și un grafic, care ne-ar putea convinge că, în 2008, s-au eliberat cele mai multe și că apoi a venit criza și la Biled, dar ce păcat că nu l-a găsit.

Aflăm că, în acest an, bilezienii au primit autorizație pentru șase case noi, iar anul trecut, pentru nouă. Cât privește PUZ-ul primăriei de care se tot vorbește de ani buni, cel cu vreo 160 de locuri de casă și cu 80 de parcele deja date, aici lucrurile nu merg doar încet, ci și greu. În această zonă au fost eliberate trei autorizații de construire și nici un șantier nu a demarat încă. De ce?

Funcționarul crede că de vină e lipsa infrastructurii în noul cartier. Nu-i curent, nici drumuri, ce să mai vorbim de celelalte utilități. Să ne păstrăm însă optimismul, căci și acestea se vor face în perioada care urmează, lucru confirmat și de edilii locali.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA