Acasăoameni noiLOTERIA VIZELOR - 626 de români selectaţi până acum

LOTERIA VIZELOR – 626 de români selectaţi până acum

spot_img

DISTRIBUIȚI

LOTERIA VIZELOR La Loteria Vizelor 2016 au fost selectați, până în prezent, 626 de români, iar în 2015 numărul românilor care au obținut viză prin acest program a fost de 1.068, a anunţat Ambasada SUA la București.

„Ambasada SUA este ocupată cu interviurile câștigătorilor și cu emiterea vizelor de imigrare pentru cei selecționați și familiile lor, astfel încât aceștia să poată deveni rezidenți permanenți în Statele Unite. Pe 6 septembrie, Departamentul de Stat a trimis un mesaj unui număr total suplimentar de 7.700 de persoane selectate din întreaga lume, solicitându-le să verifice situația înscrierii lor la adresa www.dvlottery.state.gov”, se arată în comuncatul emis de Ambasada SUA la Bucureşti.

LOTERIA VIZELOR Totodată, ambasada anunță că Departamentul de Stat al SUA a selectat, pe 6 septembrie, un număr suplimentar de 7.700 de câștigători ai Loteriei Vizelor din întreaga lume, pentru anul 2017 (DV-2017).

Cei care s-au înscris la Loteria Vizelor în octombrie 2015 sunt îndrumați să folosească numărul unic de confirmare pe www.dvlottery.state.gov, pentru a vedea dacă se numără printre câștigătorii selectați în această rundă suplimentară. De asemenea, participanții câștigători sunt încurajați să completeze de urgență formularul online DS-260 pentru a li se putea programa un interviu la ambasadă înainte de ultima zi a programului, 30 septembrie.

„Departamentul de Stat nu va solicita niciun fel de plată cu excepția taxei de solicitare a vizei de imigrare, care se va plăti la interviu, doar la Ambasada sau Consulatul SUA. Orice entitate care solicită plata unei sume de bani prin Western Union sau online pentru participarea la Loteria Vizelor din partea Guvernului SUA este frauduloasă”, se mai arată în comunicat.

sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA