EDITORIAL Bătrânul satir spurcat la gură Vadim Tudor s-a coborât în genune și a lăsat în urma lui un gol adânc. O generație de patrioți septuagenari, pentru care anii dubelor negre au fost, de fapt, anii hidrocentralelor și ai concediilor prin sindicat, îl regretă. EDITORIAL Îi simt lipsa și unii tineri rebeli pentru care numărul de “i” din “mă-tii” e mereu diferit. Pentru ei și alți câțiva, Vadim a fost un fel de Moise antisemit pe care l-au urmat ca un cârd de gâște, a fost un poet-birjar unionist și un măscărici ortodox, pe care ei l-au înțeles așa cum înțelegi un cupon de pensie, un like sau un tatuaj.

Cum știa el să le legene lașitatea pe râul de zoaie și muci care-i țâșnea din gâtlej! Cu verbele lui trăsnind a closet și cu metaforele înmuiate în sângele lui Scorillo, Alcibiade a fascinat lumea proștilor așa cum doar “Te pui cu blondele” și “Dan Diaconescu Direct” au reușit. Căci, trebuie spus, și șarlatanul din Caracal a lăsat în urma lui un public neîntrebuințat.

Așa că, pe craca de unde s-au prăbușit hultanii, a început să ciripească un pițigoi. Are cioc, are pene, are cuib, are acel țopăit care irită și care atrage tirurile de praștie. În loc de creastă, Bogdan Diaconu poartă cușma lui Vlad Țepeș și lasă umbra unui pitic de circ având pe creștet un garaj.

Vorbim aici despre acordarea fără licitație a contractului politic pentru discursul naționalist. PRU (Partidul România Unită) e un recipient formatat pentru a-i capta pe orfanii lui Vadim, pe văduvii lui Diaconescu și pe nemulțumiții vadimizați ai partidelor mari. Bogdan însuși e confecționat din materia preferată a structurilor: stofă de traseist (PSD, PC, PSD, PRU), pânză universitară de proastă calitate (“Spiru Haret”) și sfoară groasă de la magazia de efecte militare (Academia de Poliție).

Dar creatorii de vehicule politice n-au fost niciodată subtili. De aceea, la nivelul doctrinei, PRU arată ca o ceată de panduri mistici conduși de Farfuridi. Iau prânzul pe terasa La Copac și umblă apoi pe străduțe înveșmântați în spiritul de străjer al poporului, căutând din priviri un țigan singur. În mare, ei s-ar ocupa de unguri, de refugiați, de benzinăriile MOL și de portul cizmelor până la genunchi. Patrula lui Vlad Țepeș e o colecție de tricouri negre sub care stau la pândă mușchii partidului, care, până una-alta, ajută bătrânii să treacă strada, dar așteaptă trâmbița atacului final.

Cu tot acest echipament, Diaconu n-a reușit să facă rost de nici un primar PRU la locale. Acest partid n-a însemnat niciodată mai mult de patru-cinci ciorbe de burtă sorbite în plen, la umbra dudului de pe Pitar Moș. Cu toate astea, PRU a recrutat, în câteva zile, mai mulți deputați decât ar fi reușit Oprea în lunile lui bune. Sigur, marfa e stricată – unii au căzut de pe liste, alții au căzut la DNA –, dar stocul face impresie. Iar asta arată că proiectul pițigoiului tricolor beneficiază de sprijin calificat.

Și, pentru ca “fantele dintre lumi să se destupe” și totul să capete sens, Victor Ponta probează echipamentul Căpitanului între două scene de gelozie cu Dragnea. Fostul premier ba trece la PRU, ba rămâne la PSD, după cum îi spun sondajele să stea în poză. Viitorul lui politic în PRU e nul, dar acest joc de presiune îi crește potențialul de negociere în PSD. Pentru el și pentru păpușarii trupei Diaconu se redeschid astfel ecluzele spre Kiseleff nr. 10, fiindcă toată lumea vrea să fie la guvernare după 11 decembrie.

Când e vorba de putere, românismul cu toporișcă, națiunea chemată la arme sau țepușele pe care se preling boieri sunt idei la fel de bune ca alegerile directe. După ce fiecare o să-și ia partea, din partidul voievodului Vlad va rămâne doar țeapa.

Doru Bușcu