AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 27 august

CALENDAR RELIGIOS – 27 august

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Pimen cel Mare; Sf. Mc. Fanurie și Eutalia; Sf. Ier. Osie, episcopul Cordobei

Greco-catolic – Sf. cuv. Pimen; Sf. Monica, mama Sf. Augustin

Romano-catolic – Ss. Monica; Cezar de Arles, ep.

Sfântul Cuvios Pimen este unul din marii asceți egipteni, trăitor în secolul al V-lea, în timpul împăratului Teodosie II (408-450).

Împreună cu cei şapte fraţi ai săi, a luat drumul pustiei, făcându-se monah. Într-un timp scurt, supunându-şi trupul în slujba duhului, a ajuns la înălţimea nepătimirii, devenind mare între părinţii pustiei.

Dregătorul din acel loc a vrut atunci să-l vadă pe Pimen, dar el, gândindu-se că aşa vor începe ispitele şi mândria, i-a trimis răspuns să nu vină, că nu poate să-l vadă. Mirându-se, dregătorul a recurs la un şiretlic, închizând pe nepotul lui Pimen, cu gândul că părintele din pustie va veni să mijlocească pentru acesta şi, astfel, îl va putea vedea.

Sora Sfântului Pimen a alergat atunci la el şi i-a cerut ajutor. Sfântul nu a primit-o şi nu a vrut să meargă la dregător, dar la rugămintea ei i-a scris dregătorului: „Cercetează după lege şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu, nepedepsindu-l, să-l eliberezi!”

Dregătorul s-a mirat atunci de această socotinţă şi a eliberat pe tânăr. Şi a avut Cuviosul Pimen mulţime de ucenici, cărora le răspundea în pilde, pentru ca ei să înţeleagă învăţăturile Domnului şi să nu rătăcească de la dreapta credinţă.

Cuviosul Pimen, face parte din acei Părinți ai Pustiei care așa cum spune mitropolitul Clujului Bartolomeu Anania (2006-2011) în prefața la „Patericul Egiptean”: „…dovedeau o măiestrie fără seamăn în a-și apropia sufletul omului și a-l călăuzi spre inima lui Iisus, cu o iscusință pe care nici pe departe nu o posedă savanții de astăzi ai psihologiei abisale”.

În ceea ce îl privește pe Sfântul Cuvios Pimen, s-au consemnat întâmplări, apoftegme, care îl au drept protagonist, aceste scrieri sunt cuprinse în lucrarea „Patericul Egiptean”.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA