AcasăOPINIIDE PE MARGINE - Dreptate, ochii plânși vor să te vadă

DE PE MARGINE – Dreptate, ochii plânși vor să te vadă

spot_img

DISTRIBUIȚI

DE PE MARGINE A trecut mai bine de un sfert de secol de când în Piața Universității demonstranții purtau pancarte cu acest slogan luat dintr-o poezie publicată de Panait Cernea în revista Convorbiri literare, numărul din septembrie 1907.

Dreptate! Ochii plânși cer să te vadă./ De ce ne uiți? Nu mai trăiești tu Zână?… spunea Cernea, încheind cu un îndemn uitat repede de toate generațiile de politicieni ce s-au perindat prin istoria noastră: Dar nici o lacrimă să nu se piardă/ Din plânsul şi din sângele vărsat!

Mi-am amintit de poezie și slogan gândindu-mă cât de mult s-au bucurat pensionarii maramureșeni din minerit și metalurgie atunci când în noua Lege a pensiilor (nr. 263/2010) s-a prevăzut că persoanele care au lucrat în condiţii speciale sau deosebite de muncă au dreptul la o majorare de 25%, respectiv 50% a punctajului anual în baza căruia se calculează pensiile.

Fiecare și-a făcut calculele și a ajuns la concluzia că pensia va crește simţitor, devenind ceva mai umană, mai aproape de realitate, după anii munciţi în condiţii inumane în foarte multe cazuri.

Legea a intrat în vigoare, dar majorările cuvenite nu s-au mai făcut, cineva găsind soluţia ca prevederile ei să nu fie respectate, pe considerentul că persoanele care au lucrat în grupa I și a II-a de muncă s-au pensionat în baza unor prevederi legale speciale. Că, dacă sunt speciale, nu mai pot fi normale. Au fost câţiva pensionari mai curajoși care, de la apariţia legii, s-au luptat în toate instanţele de judecată pentru a demonstra că au dreptate. Și sunt destule decizii judecătorești și hotărâri ale Înaltei Curţii de Casaţie și Justiţie favorabile, dar sumele cuvenite întârzie să fie achitate.

Ne-am așteptat ca parlamentarii maramureșeni să încerce să rezolve situaţia creată, să pună chestiunea în agenda lor la rubrica priorităţi, pentru că voturile pensionarilor sau ale urmașilor acestora i-au făcut domni. Dar niciunul n-a făcut nimic după ce s-a văzut cu mandatul de ales în buzunar. Și, când până ce și beneficiarii prevederilor legale au uitat sau au obosit să lupte, iată că la orizont apărut anul trecut o mică speranţă. Doi parlamentari au depus un proiect de modificare a Legii pensiilor prin care să pună de acord interpretările instanţelor, favorabile pensionarilor, cu textul de lege, putându-se pune în aplicare în mod unitar. De aceste prevederi ar urma să beneficieze persoanele care s-au pensionat în perioada 1 iulie 1977 – 31 martie 2001.

Iniţiatorii proiectului de lege au dat dovadă de generozitate atunci când au cuprins un asemenea interval de timp, pentru că e greu de crezut că mai trăiesc cei care s-au pensionat înainte de 1990, după ce au lucrat ani mulţi în cele două grupe de muncă. Dar se poate interpreta și ca o reparaţie morală pentru cei care astăzi nu mai sunt printre noi.

În ceea ce privește impactul bugetar al aplicării acestei propuneri legislative, trebuie să spunem că este unul minor, chiar dacă nu s-a putut evalua, deoarece sistemul actual de evidenţă al caselor de pensii nu permite o distincţie separată pentru această categorie. Ba mai mult, specialiștii susţin că dacă se iau în considerare deciziile judecătorești pronunţate în favoarea pensionarilor, se estimează că propunerea va avea un efect pozitiv asupra bugetului, rezultat din economiile  făcute la capitolul cheltuielilor de judecată plătite de casele judeţene de pensii!

Și atunci de ce nu s-a respectat și aplicat legea din 2010? Pentru că trăim într-o ţară în care lucrurile simple trebuie neapărat complicate până ce nimeni nu le mai poate înţelege. Se spune că în căutarea simplităţii trebuie să modifici tot ce se poate modifica, ba chiar să pornești de la zero dacă nu mai poţi schimba nimic.

În cele din urmă proiectul a fost aprobat și președintele Johannis cel Tăcut a promulgat legea ce urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016. S-a spus că va fi aplicabilă în 24 de luni, dar beneficiarii își vor primi drepturile cuvenite începând din ianuarie 2016. Ministrul Muncii a dat asigurării că legea se va aplica din acest an, primii beneficiari urmând să fie stabiliți în baza unor criterii pe care le va anunța ulterior.

Se termină anul și nimeni nu știe nimic, Casele teritoriale de pensii n-au primit încă metodologia de aplicare a legii. Oamenii încep să își piardă răbdarea și se gândesc cu groază că legea asta va avea soarta celei din 2010, adică s-a votat și promulgat dar nu se va aplica niciodată.

În vremea asta însă, Legea pensiilor nesimțite ale parlamentarilor și demnitarilor se aplică de la 1 august, chiar dacă a fost promulgată de Marele Mut pe 15 decembrie 2015, după cea despre care facem vorbire. Sute de foști parlamentari își încasează pensiile speciale, care ajung la 1.550 de lei pentru un mandat, la 3.100 de lei pentru două și la 4.600 de lei pentru trei sau mai multe mandate. Dintr-un foc premierul tehnocrat a alocat 20 de milioane de lei la rectificarea bugetară pentru ca nesimțiții să-și încaseze anul acesta banii nemunciți și nemeritați.

E limpede că ochii plânși ai pensionarilor bolnavi și amărâți, care își dau jumătate din pensia revoltător de mică pe medicamente, nu vor mai apuca să zărească vreodată Dreptatea invocată la început.

Ioan Slavici spunea că nedreptatea o facem nu numai când nu dăm cuiva ceea ce i se cuvine, ci și când îi dăm ceea ce nu i se cuvine. Cât de bine se potrivesc vorbele prozatorului în acest caz! Guvernanții, acești oameni nedrepți care ne conduc, violează cu bună știință, după împrejurări, proporția normală din societate, atribuindu-le unora mai mult decât merită, în defavoarea celor năpăstuiți.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA