UNIC Satul Rimetea este o așezare renumită pentru tumultul istoriei sale, pentru arhitectura aparte și pentru peisajul în fața căruia turiștii rămân fără grai.
UNIC Situat în județul Alba, satul Rimetea este străjuit de Piatra Secuiului (1.171 m), masiv al munților Trascău. De altfel, satul a fost cunoscut până în anii ’60 sub denumirea de Trascău, în timp ce germanii obișnuiau să îi spună fie Eisenmarkt, fie Eisenburg.
Piatra Secuiului este cea care oferă unicitatea acestui loc. Înaltă și foarte aproape de Rimetea, masivul montan blochează lumina răsăritului să treacă peste sat. Așa că satul Rimetea rămâne în umbră, chiar și după apariția soarelui.
De-abia când soarele depășește Piatra Secuiului, satul Rimetea este îmbrăcat în lumină. Astfel, se spune că în Rimetea soarele răsare de două ori: prima oară la linia orizontului, iar a doua oară după Piatra Secuiului. Renumit pentru conservarea patrimoniului cultural, satul a primit în 1999 premiul „Europa Noastră” oferit de Comisia Europeană.
sursa info