AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS - 28 iulie

CALENDAR RELIGIOS – 28 iulie

spot_img

DISTRIBUIȚI

CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Ap. și Diaconi: Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, dintre cei 70; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu

Greco-catolic – Sf. diac. ap. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena

Romano-catolic – Sf. Victor I, pp. m.

Sfinții Apostoli și Diaconi Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, pomeniți în calendarul creștin la 28 iulie, sunt patru dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a sluji la întâlnirile comunității creștine primare. Sunt socotiți între cei șaptezeci de ucenici ai lui Hristos.

Sfântul Prohor l-a însoțit mai întâi pe Sfântul Apostol Petru, împreună cu ceilalți ucenici, înainte de Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și a fost hirotonit episcop al cetății Nicomidiei, în Bitinia. Apoi, după Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Prohor a fost alături de Sfântul Ioan Evanghelistul și a fost exilat împreună cu acesta în insula Patmos. A avut sfârșit mucenicesc în Antiohia, fiind ucis de cei necredincioși pentru propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Nicanor a fost ucis împreună cu două mii de oameni din Ierusalim, în ziua în care a fost ucis cu pietre și Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, după cum este scris în Faptele Apostolilor.

Sfântul Timon a fost pus de Sfinții Apostoli episcop al cetății Vostrichia din Arabia. De asemenea, a avut sfârșit mucenicesc, a fost aruncat într-un cuptor încins și ieșind din foc nevătămat s-a sfârșit fiind răstignit pe cruce.

Sfântul Parmena a murit pe când era alături de apostoli.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA