E OFICIAL August Lazăr, Procurorul General al României, a transmis rezultatul expertizei efectuate de specialiști, care arată că mașina condusă de Dan Condrea în momentul accidentului nu ar fi avut nicio defecțiune.
“Cele două rapoarte ne dau concluzii relevante privind mecanismul producerii evenimentului iar împreună cu alte probe care se află în cauză, se va putea da o soluţie cu referire la circumstanţele producerii evenimentului rutier, accident, sinucidere. Procurorul va face o evaluare a acestor probe. (…) Din raportul de expertiză tehnică rezultă că probleme de direcţie şi frână au fost ulterioare impactului”, a declarat procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
E OFICIAL Augustin Lazăr a precizat că, probabil, la începutul săptămânii viitoare, procurorul va putea să spună dacă a fost sinucidere sau accident. „În acest dosar se poate trage o soluţie rezonabilă cu privire circumstanţele în care a avut loc evenimentul”, a mai spus procurorul general. Prejudiciu estimat la 70 de milioane de lei
În ce priveşte prejudiciul din dosarul Hexi Pharma, procurorul general al României a spus că sunt 280 de unităţile spitaliceşti care s-au constituit părţi civile în cauză, iar prejudiciul ar fi în jur de 70 de milioane de lei în acest moment.
“Vom vedea în continuare cum se delimitează o secţiune a dosarului, care poate fi soluţionat prin toamnă, o primă secţiune”, a precizat Lazăr.
Purtătorul de cuvânt al Parchetul instanţei supreme, Gabriela Ştefan, a declarat miercuri, pentru News.ro, căxpertiza tehnică a autoturismului implicat în accidentul în care şi-a pierdut viaţa patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost finalizată, la fel şi expertiza criminalistică, ambele fiind analizate în prezent de procurorii instanţei supreme.
Sursă info.
Sursă foto.