EVANGHELIA ZILEI Şi zicea şi către ucenicii Săi: Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui că-i risipeşte avuţiile. Şi chemându-l, i-a zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dă-mi socoteala de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom. Iar iconomul a zis în sine: Ce voi face că stăpânul meu ia iconomia de la mine? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face, ca să mă primească în casele lor, când voi fi scos din iconomie. Şi chemând la sine, unul câte unul, pe datornicii stăpânului său, a zis celui dintâi: Cât eşti dator stăpânului meu? Iar el a zis: O sută de măsuri de untdelemn. Iconomul i-a zis: Ia-ţi zapisul şi, şezând, scrie degrabă cincizeci. După aceea a zis altuia: Dar tu, cât eşti dator? El i-a spus: O sută de măsuri de grâu. Zis-a iconomul: Ia-ţi zapisul şi scrie optzeci. Şi a lăudat stăpânul pe iconomul cel nedrept, căci a lucrat înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi în neamul lor decât fiii luminii. Şi Eu zic vouă: Faceţi-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci, când veţi părăsi viaţa, să vă primească ei în corturile cele veşnice. (Luca 16, 1-9)

Ne-am putea duce cu gândul la faptul că Dumnezeu, personificat aici prin acel om bogat, a fost de acord cu vicleana faptă a iconomului cel risipitor. Acesta şi-a înşelat stăpânul; prin înţelegere cu datornicii stăpânului, a căutat să-şi aranjeze un viitor liniştit.

Ne surprinde faptul că stăpânul a trecut cu vederea fapta supusului său, mai mult, chiar l-a lăudat. Însă lucrurile stau puţin diferit. Ceea ce iconomul voia să sustragă nu era din avutul stăpânului, ci era partea sa – să o numim ilicită. El, în mod viclean, a adăugat o dobândă mare celor care erau datornici.

Posibila destituire i-a trezit conştiinţa. Dacă până atunci cei din jurul său erau priviţi prin ochii unuia pus pe căpătuială, a înţeles că înainte de toate trebuie să fii om. Astfel, a pus ordine în averea stăpânului, dar şi în propria conştiinţă. (Pr. Dumitru Păduraru)