CALENDAR RELIGIOS Ortodox – Sf. Cuv. Antonie de la Iezerul Vâlcii; Sf. Ier. Amfilohie, episcopul Iconiei, și Grigorie, episcopul Acragandelor

Greco-catolic – Sf. ep. Amfilochie; Sf. ep. Grigore

Romano-catolic – Ss. Clement I, pp. m.; Columban, abate; Lucreția, m.

Sfântul Antonie era de neam român și a trăit în vremea domnului Țării Românești Matei Basarab (1632-1654) și a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu (1688 și 1714).

A intrat în viața monahală la Schitul Iezeru din Vâlcea. În viața mănăstirească, Cuviosul Antonie a trăit într-o mare nevoință, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că ar fi în trup duhovnicesc, ca un înger.

După multe nevoințe, Sfântul Antonie a ieșit din schit și s-a așezat într-o peșteră mică, unde a săpat o bisericuță în care se ruga.

Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul a cunoscut când urma să treacă din această lume la viața veșnică și i-a spus ucenicului său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte, că sfârșitul său se apropie, iar după ieșirea sufletului, să se nevoiască să pună trupul său în gropnița pe care a săpat-o singur în piatră.

După 28 de ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Cuviosul Antonie Sihastrul, bineplăcând lui Dumnezeu, şi-a dat sufletul în braţele Lui, înainte de anul 1714. Ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei”, l-a îngrijit în peşteră în ultimele lui zile, împărtăşindu-l cu Preacuratele Taine. Apoi, mult plângându-l ucenicii – călugări sihaştri şi credincioşi de pretutindeni -, a fost prohodit şi înmormântat de egumenul schitului Iezeru cu toată obştea, lângă uşa paraclisului săpat cu mâinile sale în stâncă, alături de peşteră, unde se află şi astăzi. Multă vreme fiii săi duhovniceşti – chiar şi credincioşi de prin sate – urcau pe muntele Iezeru cu colivă, untdelemn şi lumânări în mâini şi, după ce se închinau în micul paraclis, făceau metanii şi plângeau la mormântul unde se odihnesc moaştele Cuviosului Antonie, pe care îl cinsteau ca sfânt.

Apoi săvârşeau slujba parastasului, aprindeau sute de luminări şi candele, se închinau în „Peştera Sfântului Antonie” de alături, unde s-a nevoit bunul ostaş al lui Hristos 28 de ani, răbdând cumplite ispite de la diavoli, şi la urmă coborau de pe munte, fiecare la ale sale, cerând ajutorul şi rugăciunile părintelui lor sufletesc. Această tradiţie s-a păstrat până în veacul nostru în partea locului şi mai ales în schitul Iezeru, al cărui ctitor a fost.

La câţiva ani de la săvârşirea Cuviosului Antonie Sihastrul, ucenicul său, „Duhovnicul Nicolae Ierei” de la Iezeru, i-a scris scurt Viaţa sa, ca cel ce o ştia cel mai bine, în care spune printre altele: „…poftind (Schimonahul Antonie) să fie îndeletnicit singur, ca să se poată lupta împotriva celui măestru şi ieşind din mănăstire şi cercând prin locuri pustii şi căutând sălaş de îndeletnicit, cu voia lui Dumnezeu, au găsit această peşteră…”.

Astăzi se mai păstrează chilia cuviosului, denumită de toţi localnicii „Peştera Sfântului Antonie”, precum şi bisericuţa săpată în piatră, în stare de paragină. Lângă uşa acestei mici biserici se află mormântul Cuviosului Antonie Sihastrul cu moaştele uitate ale unui sfânt român care se roagă înaintea Preasfintei Treimi pentru noi toţi.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuviosului Antonie de la Iezeru-Vâlcea la 21 iunie 1992.