ÎN VIZORUL DNA Foloasele materiale primite de magistrat au constat în obiecte de mobilier în valoare totală de 14.815 lei, folosite la amenajarea ultimului etaj (etajul 2) al vilei aparținând magistratului. Aceste obiecte de mobilier au fost livrate la locuința lui inculpatului Stanciu Nicolae la data de 21 decembrie 2012.
Protecția juridică oferită de magistrat a constat în ajutorul pe care acesta, ca președinte al Curții de Apel Constanța, urma să îl dea în pronunțarea unor soluții favorabile societății deținute de omul de afaceri, în dosarele care urmau să se înregistreze pe rolul acelei instanțe, în legătură cu licitațiile la care a participat societatea. Această protecție s-a și concretizat în pronunțarea, de către Stanciu Nicolae (împreună cu alți doi membri ai completului) a unei decizii prin care au fost respinse plângerile formulate de concurenții societății deținute de omul de afaceri în cadrul unei proceduri de achiziții publice.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul STANCIU NICOLAE, judecător, la data faptelor președintele Curții de Apel Constanța, în prezent vicepreședintele aceleiași instanțe de judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
Din ordonanța de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :
În perioada noiembrie-decembrie 2012, între Stanciu Nicolae, președintele Curții de Apel Constanța, în acea perioadă, și un om de afaceri a intervenit o înțelegere în baza căreia magistratul a primit foloase materiale pentru ca, în schimb, să îl ajute pe omul de afaceri să obțină soluții favorabile în cadrul litigiilor înregistrate sau care urmau să fie înregistrate pe rolul Curții de Apel Constanța.
Continuarea, AICI.
Sursă foto.