TRAFIC DE INFLUENŢĂ Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, a fost reţinut, luni, de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
TRAFIC DE INFLUENŢĂ Potrivit DNA, Blejnar este suspectat că a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.
DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 7 noiembrie 2016, a inculpatului BLEJNAR SORIN, la data faptei de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) cu rang de secretar de stat, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influență.











