VAL DE AMENZI Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în primul semestru al acestui an, valoare cu 50% mai mare decât sancţiunile acordate pe tot parcursul anului trecut. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât depăşeşte bilanţul amenzilor din ultimii şase ani.
Gravitatea situaţiei este dată de faptul că peste 70% din valoarea contravenţiilor aplicate de ISC provine din controalele efectuate la obiectivele în execuţie. Inspectorii au acordat 793 de amenzi în valoare de 3,61 mil. lei în urma acestor controale, numai în primul semestru al acestui an.
Rapoartele de activitate ale instituţiei arată că a fost dispusă oprirea lucrărilor de construcţie în cazul a 174 de obiective controlate în primele şase luni ale anului, iar în 15 cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru fapte care constituie infracţiuni. În aproape 300 de cazuri, inspectorii ISC au cerut constructorilor refacerea lucrărilor care au fost găsite cu probleme.
ISC a efectuat în această perioadă şi 167 de controale la firme cu activitate în proiectare. În urma acestora, inspectorii au constatat peste 230 de nereguli şi au dat 25 de amenzi. Controalele au descoperit „neconformităţi majore şi grave privind elaborarea de proiecte incomplete, care conţin neconcordanţe între partea scrisă şi desenată, fără detalii de execuţie, cu caiete de sarcini incomplete, nerespectări ale normelor şi reglementărilor tehnice în vigoare“, se precizează în rapoartele inspectoratului.
Numărul mare de controale efectuate de ISC vine şi ca urmare a solicitărilor în creştere de la procurorii DNA şi Departamentul pentru Lupta Antifraudă.
Sursă info.
Sursă foto.