PROTESTELE CONTINUĂ Patronatele din domeniul transporturilor au anunțat că dacă miercuri nu vor avea ordonanţa de urgenţă care stabilește tarifele maximale ale RCA, vor continua să rămână în stradă chiar și după încheierea oficială a manifestației. Peste 6.000 de autovehicule vor fi parcate, miercuri, în faţa Guvernului, potrivit România TV.
PROTESTELE CONTINUĂ Deși nu sunt mulțumiți de tarifele maximale la RCA stabilite în proiectul de Hotărâre de Guvern, transportatorii acceptă soluția de compromis.
Totuși, aceştia anunță că vor declanșa acțiuni de protest, miercuri, 2 noiembrie, dacă proiectul nu va fi adoptat, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.
Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere actul normativ privind stabilirea tarifelor de primă maxime aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), stabilind valori maximale.
Potrivit acestuia, în cazul persoanelor fizice, cea mai mare primă RCA, de 3.087 lei, ar urma să fie plătită de un șofer care are mai puțin de 25 de ani și conduce o mașină de peste 2.500 cmc.
Cea mai redusă primă RCA, de 610 lei, va fi achitată de un șofer cu vârsta cuprinsă între 31 și 40 de ani pentru un autovehicul cu o capacitate de 1.201 — 1.400 cmc.
citește și ULTIMA ORĂ – Activitatea oficiilor poștale din județul Maramureș a fost blocată
În cazul persoanelor juridice, pentru autovehicule cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maxim 9 locuri prima RCA variază între 885 lei și 1.285 lei iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă de peste 16 tone, între 943 lei și 7.534 lei.