CA ÎN FILME În cadrul unei acțiuni pentru combaterea traficului cu țigări, polițiștii de frontieră de la Botoșani au încercat să oprească, joi seară, două autoturisme despre care aveau informații că transportau țigări de contrabandă. Cele două autoturisme de teren se deplasau pe câmp, dinspre frontiera de stat spre localitatea Avrămeni, informează Agerpres.
Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea celor două autoturisme. În momentul în care primul autoturism, un Mitsubishi Pajero Sport, a oprit, șoferul autovehiculului, aflat în spate, a virat brusc, încercând să acroșeze cu autoturismul pe cel de-al doilea echipaj, format din doi polițiști de frontieră, însoțiți de câinele de serviciu Ruv, în vârstă de trei ani.
Polițiștii de frontieră au reușit să se ferească din fața autoturismului, însă câinele de serviciu a fost accidentat mortal. Mașina și-a continuat deplasarea în viteză, conducătorul auto încercând să se sustragă controlului.
Ulterior, autoturismul a fost găsit abandonat, în el aflându-se aproximativ 20.000 pachete țigări de contrabandă.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate și luarea măsurilor legale ce se impun.