DESPRE LINGĂI – “Tăpălagă, unul care m-a lins fără să-i cer. Voluntar a fost. Acum și-a schimbat obiectul lingerii…” Nu e o frază, e un scuipat. Băsescu cel Bătrân, rostogolit din șa de curgerea vremii, își biciuiește fostele slugi cu sudalme de grăjdar. Moșul acrit și mahmur nu-și poate înghiți nici acum răutatea. Nu poate scăpa de sine însuși, așa cum nu poate scăpa o epidemie de virușii ei.
Au fost jurnaliștii Tăpălagă, Marian, Ciocăzanu, Bot și ceilalți slugi? Se vede treaba că au fost mai mult. Au fost jurnaliști cu agendă, adică slugi cu misiune. Nu vorbesc aici despre o misiune în sensul militar. Mulți dintre ei au însemnat prea puțin pentru servicii, iar ceilalți, din generația Turcescu, s-au dat repede de gol. Misiunea despre care vorbesc e un soi de boală a sufletelor mici, o boală izvorâtă din prostie și care aduce cu iluminarea practicată de șarlatani.
Oamenii ăștia nu s-au pus în slujba adevărului (așa cum n-au obosit să repete), nu s-au pus în slujba vreunui crez personal (așa cum uneori profesia admite), ci au servit oameni politici, partide politice sau rețele de vindecători internaționali. Toți au susținut instituții cu gheare și colți nesănătos de mari. Au pus în același borcan proiectul lor de viață și morala grupului sprijinit, iar pe etichetă au scris “adevăr”, “libertate” sau “anticorupție”. Unii dintre ei sunt prea proști ca să fi reușit vreodată altfel, alții s-au complăcut în avantaje și învârteli.
În fine, unii ca Tăpălagă au descoperit mesianismul de cumetrie și au jucat cu el pe piața idolilor de ocazie. (Tăpălagă, singurul de altfel, iese un pic în afara categoriei, fiind un jurnalist de departe mai bun ca restul, cu reflexe și talent, cu momente de normalitate, dar năucit de versetele Monicăi Macovei.)
Oamenii care l-au pupat în cur pe Băsescu în epoca în care Băsescu era un monstru tânăr, deghizat în modernizator, nu l-au pupat pe degeaba. L-au pupat în primul rând pentru slujbe, fiindcă Băsescu transformase presa, sub pretextul combaterii mogulilor, în presă arondată politic și stipendiată prin clienți. Acești oameni, pe care azi Băsescu îi numește “lingăi” și “propagandiști”, au lins și au făcut propagandă fără judecată, fără cel mai mic efort de a discerne. Ei au girat dihania politică ascunsă sub blana statului de drept, ei au justificat, în odele lor, abuzul de instituții, ei i-au cântat în strună golemului beat, fabricat sub ochii noștri de urmașii Securității.
Apoi, acești oameni l-au pupat în cur pe Băsescu din lichelism. Din același impuls care i-a făcut pe bucureștenii anului 1990 să le arate minerilor unde stau ascunși țărăniștii sau pe unde fug bărboșii.
N-aș vrea să credeți că șirul de lingăi e recent. El are, de fapt, o lungime îngrijorătoare, capătul i se pierde, hăt, la mijlocul anilor 2000. Pe atunci, idolatrii se ocupau mai mult cu propaganda și mai puțin cu linsul, erau mai citiți, mai subtili și foloseau batista. Istoria îi reține, pentru ditirambii lor, pe contemporanii lui Traian Ungureanu. Ungureanu era jurnalist la Cotidianul și, așa cum mi-a mărturisit la despărțire, era plătit în paralel de Blaga. Acum e europarlamentar la al doilea mandat, un om aranjat, despre care se poate spune că nu-i lipsesc banii de bătrânețe. Gelu Trandafir a primit o slujbă la CNA, Carol Sebastian – una la PDL, Sever Voinescu a fost făcut deputat, Cătălin Avramescu – ambasador etc.
Răsplățile au vădit atunci aspecte concrete și au demonstrat relația contractuală dintre buze și cur. Pe acest model s-a aruncat în mirajul linsului echipa Bot-Ciocăzanu-Marian-Cartianu-Orcan etc. Numai că, lor, Băsescu nu le-a mai făcut plata în funcții, ci direct în bot. Stăpânul a scăpătat și s-a descotorosit de serviciul lor jegos, care până și pe el l-a umplut de silă. Uitați-vă un pic la ei. Ieri – neobosiți, mulțumiți, obraznici; azi – derutați, rămași cu buza umflată.
A venit, iată, și momentul ăsta. Savurați-l. E ca morala unei fabule cu proști.
Doru Bușcu, catavencii.ro
