FACEREA Dumnezeu a făcut lumea în șase zile și în a șaptea s-a odihnit. Mihai Tudose are la dispoziție doar trei zile, deși haosul din Palatul Victoria e la fel de mare ca și cel existent la facerea lumii.
Norocul lui e că a moștenit scheletul guvernului Grindeanu, așa că nu începe chiar de la zero. Nu stăm să analizăm de ce a fost desemnat Tudose să se ocupe cu facerea guvernului, cu toate că înainte și după celebrul raport de evaluare întocmit de urmăritul penal Darius Vâlcov, viitorul premier era poreclit, chiar de colegii lui, ”ministrul zero”. Nu pentru că n-ar fi luat niciodată mită, bunăoară, ci datorită faptului că, oricât s-a străduit proprietarul celor 101 de tablouri achiziționate din bani de furat, n-a putut trece nicio realizare în dreptul ministrului Economiei.
Mulți se întreabă de ce a fost nevoie de circul sinistru făcut pentru debarcarea premierului Grindeanu, din moment ce pe lista viitorului executiv se regăsesc majoritatea miniștrilor acestuia, care au recunoscut public că au fost de o incompetență crasă, din moment ce au votat pentru demiterea guvernului din care făceau parte. Răspunsul e greu de aflat, poate chiar imposibil, cazul urmând să intre în categoria enigmelor nedezlegate ale istoriei. Totuși, mascarada de care pomeneam are câteva urmări benefice pentru PSD și, poate, chiar pentru țară. Împotrivirea tandemului Grindeanu – Ponta și al altor câțiva lideri ai partidului, se pare că l-a făcut alt om pe Liviu Dragnea. Nu bag mâna în foc pentru această semi afirmație deoarece, de-a lungul timpului, liderul din Câmpia Burnasului a demonstrat că Ianus, zeul protector al Romei antice, cel cu două fețe, e doar un mic copil pe lângă acesta.
De data asta Dragnea n-a nominalizat premierul și n-a făcut guvernul pe persoană fizică, așa cum s-a întâmplat în cazul Grindeanu, ci le-a cerut părerea celor din Comitetul Politic Executiv, împărțind cu ei responsabilitatea alegerii și implicit al unui eventual eșec. În guvernul anterior s-au regăsit doar oameni apropiați ai locotenenților lui Dragnea, foști prieteni și subalterni de prin județele din sud-estul țării, în timp ce filiale puternice ale PSD au rămas fără reprezentare. În Guvernul lui Tudose, într-o mică măsură, monopolul sudiștilor va fi spart, în funcții importante apărând câțiva oameni din alte zone.
Printre aceștia se regăsește și deputatul maramureșean Gheorghe Șimon din Vișeu de Sus, unul dintre cei mai vechi social-democrați din județ, nominalizat ca ministru al Economiei. Am anunțat mișcarea săptămâna trecută, dar am scris că va prelua ministerul Agriculturii, așa cum s-a zvonit de mai multă vreme. Nu-i bai, ce mi-e agricultura, ce mi-e economia, adică, până la urmă, e tot un drac. Dacă vă amintiți, acum doi sau trei ani, liberalul local Mircea Dolha era în cărți să preia destinele Culturii. Dumnezeu, cel mai probabil, ne-a ferit de această calamitate, dar asta nu înseamnă că nu poate să ne pedepsească mai rău.
Șimon e de profesie inginer, din acest punct de vedere poate fi ministru în orice domeniu, doar nu degeaba se spune că inginerii se pricep la toate. A fost consilier județean în mai multe mandate. Când social-democrații maramureșeni erau împărțiți în mai multe găști rivale, Șimon a fost în ”Grupul de la Rustic”, alături de actualul deputat Călin Matei și fostul prefect Anton Rohian. Profesional a activat ca manager al unor firme de pe fosta platformă IMUM, despre care se spune că au falimentat sau au intrat în insolvență.
Maramureșul a mai avut miniștri în guvernele de după evenimentele din decembrie 1989 (Chiuzbăian, Turicu, Remeș, Mureșan, Pop), dar, din păcate de pe urma mandatelor au beneficiat doar ei, nu și comunitatea. Remeș a rămas în istorie cu acordarea statutului de zonă defavorizată în unele părți ale județului, și cu taxa pe scaunele din birturi. Ceilalți nici măcar cu atât. Șimon are ocazia să rămână în conștiința generațiilor următoare de maramureșeni dacă va reuși să înființeze câteva parcuri industriale în zona Baia Mare, Sighetu Marmației și Borșa. Nu cred că Liviu Dragnea, ”ambasadorul Maramureșului” (numit în această funcție simbolică și de către Șimon), se va opune acestor demersuri.
Dacă viitorul ministru își va consuma energia și influența doar ca să facă rost de bani pentru echipa de rugby a prietenului său, sau pentru unele inginerii financiare destinate orașului natal condus de primarul ”Vărzaru”, atunci va intra în rândul ilustrelor nulități maramureșene care au tăiat frunze la câinii din Palatul Victoria.
Nu avem niciun motiv să ne legăm speranțele de Gheorghe Șimon, dar sincer m-aș bucura dacă prestația sa va fi benefică pentru maramureșeni.
PS – După unele informații apărute în cursul serii de 27 iunie, pe lista lui Tudose apare încă un ministru din Maramureș! Este vorba de Sorina Pintea, actualul manager al Spitalului Județean Maramureș, care ar urma să preia Ministerul Sănătății. Vă reamintim că Sorina Pintea a fost în cărți pentru acest post și în timpul formării guvernului Grindeanu, pierzând nominalizarea în ultimul moment. Poate de data asta are mai mult noroc, premierul Tudose având de ales între ea și Florian Bodog, actualul ministru demisionar.
Grigore Ciascai