DUPĂ ALEGERI M-am uitat la alegerile PNL doar pentru a vedea cât de schizofrenic e partidul, cât de grav e diagnosticul. Cristian Bușoi a fost practic umilit, ceea ce este un lucru bun.
Că a câștigat Ludovic Orban nu e mare lucru. Însă faptul că Bușoi a fost zdrobit e un lucru bun. Bușoi ar fi trebuit pălmuit. Doar că a pierdut nu înseamnă, în final, mare lucru. Trebuia pălmuit, dezbrăcat la popoul gol și biciuit de Raluca Turcan cu curelușa bătută în pietre Swarovski, timp în care Alina Gorghiu îl călca pe mâini cu tocurile.
De-acum însă, Bușoiul trebuie păstrat în partid, tabloul său trebuie pus alături de tablourile Brătienilor. Bușoiul trebuie tatuat în fruntea partidului, astfel încât toți liberalii să-și amintească de acești ani de jenantă rătăcire, de rușine și umilință.
Bușoiul e, altfel, și un personaj colectiv, Bușoiul e locul în care se ciocnesc niște tabere, Bușoiul e și PNL-ul de azi.
Cum să nu te gândești că Alina Gorghiu e Bușoi? E. Slabi, figuranți, cu idei imbecile, neînțelegând economia, aiuristici – oh, da! –, Alina e Bușoi.
Raluca Turcan? Raluca Turcan e mai Bușoi decât crede. Transparentă, lipsită de orice consistență, agățându-se cândva de Stolojan cum se agață Bușoiul de Iohannis.
Dar PNL, cum să nu fie PNL Bușoi?!… Să ne amintim cum s-a aruncat PNL la picioarele lui Iohannis cerșind să-i fie stăpân, cerșindu-i să-l lase să se gudure printre picioarele sale. Peneliștii au fost mulțumiți atunci când Iohannis le-a luat de umeri responsabilitatea de a gândi și de a acționa. Iohannis a pus-o pe Alina șefă, Iohannis i-a pompat viteză-n fund Bușoiului. Uită-te acum la PNL, după ce a trecut Bușoiul peste el! Orban președinte, adică mai nimic. Cataramă în delir. Parlamentari care privesc cu admirație spre Ponta cum face opoziție PSD-ului.
Nu, PNL, nu s-a trezit din comă. Dar parcă a mișcat un deget, parcă i-a tremurat o pleoapă.
Mihai Radu