ACUM RISCĂ PUȘCĂRIA O femeie din Găeşti, în vârstă de 40 de ani, riscă pușcăria pentru 450 de lei găsiți pe stradă. Pentru moment, femeia s-a ales cu dosar penal pentru că şi-a însuşit suma de bani.
Luni, Cornelia, o femeie de 52 de ani din Găești, a mers la bancă să scoată o sumă de bani, trimisă de fiica ei din străinătate, pentru a-şi cumpăra un aparat de măsurat tensiunea şi pentru a-şi procura medicamentele necesare pentru boala Lupus, de care suferă. Cum afara ploua, iar femeia avea acte importante în mână, i-a dat banii fiului său, de 14 ani, să îi țină în buzunar. Din neatenție, scrie Gazeta Dâmboviței, acesta i-a pierdut din buzunar.
De greșeala copilului a profitat o altă femeie, de 40 de ani, care era în spatele acestora și și-a însuțit cei 450 de lei căzuți din buzunarul copilului.
A fost surprinsă de camerele de supraveghere, de la magazinele din zonă, în timp ce intra într-un magazin de telefonie mobilă. Poliţiştii găeşteni au aflat că femeia a cumpărat o cartelă prepay şi au făcut rost de numărul de telefon cu care era înregistrată cartela. Astfel, autorităţile au luat legătura cu persoana care a găsit banii şi au somat-o să-i restituie. Femeia nu a avut încotro, dar spune că oricum avea de gând să îi dea înapoi. Ploaia ar fi oprit-o să meargă imediat la poliţie.
Acum, femeia va răspunde în faţa autorităţilor, riscând amendă penală sau închisoare până la trei luni.
Sursă info și foto.