LA PLESNEALĂ Este vizita președintelui Iohannis în SUA o încununare a politicii noastre externe? Nici vorbă. Nici noi și nici Iohannis nu știe de ce merge. Nu apare nimic în plus față de Parteneriatul Strategic și de prezența în NATO.
Este această vizită rezultatul unui demers al statului român? Sau al Externelor de la București? Nici vorbă. Președintele vorbește extrem de rar cu ministrul de Externe. De regulă, îi transmite că nu are timp. Ar putea fi rezultatul unor strădanii ale aparatului de consilieri de la Cotroceni? Exclus! Sau pe linia ambasadorului George Maior? În mod direct, la fel de exclus. Contactele Democrate ale fostului director SRI nu mai au mare valoare. Mai rămâne doar organizația evreiască la al cărei Forum a participat ieri, ca invitat de onoare, și care l-a și decorat cu cea mai înaltă distincție.
Să fi fost această American Jewish Committee (AJC) contactul de bază pentru această întîlnire Trump-Iohannis? Tot ce se poate! După cum este de bănuit ca o firmă de lobby să fi făcut oarece diligențe. Numai că, atunci, reușita președintelui Iohannis costă. Toate intrările președinților sau ale premierilor români, de la Adrian Năstase la Traian Băsescu, au costat bani grei. Necunoscută este suma, dar mai ales cine plătește, asemenea demersuri încununate de succes nefiind cunoscute până acum.
Cine îl însoțește pe președintele Klaus Iohannis? Echipa președintelui ne-ar putea spune câte ceva despre această vizită. Administrația Prezidențială nu a scăpat nimic. Nici programul inițial nu este cât de cât articulat. În afara Forumului AJC și a unei întâlniri cu reprezentanții comunității românești, nu mai este decât întâlnirea cu Donald Trump. Cinci zile în SUA pentru o vizită prezidențială de nivel inferior (adică nici de stat și nici oficială, ci de lucru, fără protocol și fără toate detaliile care marchează importanța) sunt prea mult. Cu românii te întâlnești și dacă te duci ca persoană privată sau ca solist de muzică populară. Tot ajungi la compatrioții noștri, tot ai de-a face cu biserica sau cu restaurantele.
Luni a apărut știrea că președintele României se va întâlni (sau s-a întâlnit deja) cu Mike Pompeo, director CIA, șef al serviciului american de spionaj extern, după părerile unora, extrem de activ în țara noastră. Reținem totuși faptul că președintele Iohannis nu s-a întâlnit cu reprezentantul FBI, serviciul echivalent în SUA al SRI, cu care George Maior trebuia să fie în legătură directă încă de pe vremea când era numărul 1 în SRI.
Programul subțire, oarecum încropit, conturează și mai mult caracterul vizitei. Faptul că nu există informații publice serioase care să ne arate că România și SUA lucrează la suplimentarea parteneriatului, la dezvoltarea unor componente noi în materie de cooperare ne pune pe gânduri. Ce face Iohannis în SUA, în afară de fotografii și decorații? Ceva temeinic și riguros pentru țară? Este el pregătit de o întâlnire benefică pentru țară într-un moment în care Germania și Franța dictează poziția europeană și ea nu este favorabilă Americii?
Și nici privirea lui Donald Trump nu surâde Europei. Klaus Iohannis intră în Biroul Oval fără să aibă o strategie (cel puțin până acum, ea a rămas necunoscută). Și nici de ales. Varianta și cu SUA, și cu Merkel, și Macron o fi ținut în alte vremuri. Mă tem că Trump nu este președintele care s-o scalde tocmai în cazul României și în timpul unei întâlniri cu Klaus Iohannis.
Nu-mi doresc decât beneficii pentru țara noastră. Dar curajul de a te duce la Washington într-un moment de tensiune și de distanțare față de Europa poate fi o aventură care să se încheie nu neapărat profitabil. Ne putem alege cu ceva din simpatie, nu în baza unei construcții politico-diplomatice, pusă la cale de experți. Fostul primar al Sibiului poate avea noroc, dar poate să producă și pagube istorice. Și dacă o pățește, nu trebuie iertat.
Cornel Nistorescu
