Acasăoameni noiNEGOCIERI EŞUATE - Angajaţii Romatsa intră în grevă

NEGOCIERI EŞUATE – Angajaţii Romatsa intră în grevă

spot_img

DISTRIBUIȚI

NEGOCIERI EŞUATE Negocierile sindicatului cu conducerea regiei Romatsa, care are monopolul dirijării traficului aerian din România, au eşuat luni, iar angajaţii vor intra marţi în grevă la ora 9.00,au declarat reprezentanţii Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), la ieşirea de la negocierile de la Ministerul Transporturilor.

Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Totuşi, reprezentanţii sindicatului au precizat că „există şanse rezonabile” ca greva să fie suspendată marţi, după declanşare, scrie News.

Pe perioada grevei, angajaţii vor asigura 30% din trafic, însă nu este posibil să fie anunţate în prezent exact cursele care vor fi anulate sau întârziate, deoarece decizia va fi luată de către Eurocontrol, au precizat sindicaliştii.

„Există şanse rezonabile ca greva să fie suspendată mâine. (…) Nu dopă şase ore, ci după o oră, două ore”, a spus liderul Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR), Gabriel Tudorache, la ieşirea de la discuţiile de la Ministerul Transporturilor, care au durat trei ore.

Sindicaliştii au precizat că exista un termen limită pentru depunerea proiectului de buget al regiei, termen care este luni, şi că există riscul ca Romatsa să intre în faliment.

Luni dimineaţă, înaintea începerii negocierilor, reprezentanţii sindicatului precizau că greva controlorilor de trafic aerian este pentru a salva regia şi că ea nu are legătură cu minivacanţa de Rusalii, nici cu salariile.

Angajaţii Romatsa vor declanşa greva generală în 30 mai, pe termen nelimitat, începând cu ora 9.00, a anunţat joi Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

Regia a anunţat duminică seara că dialogul dintre reprezentanţii instituţiei şi sindicate continuă în fiecare zi, având loc discuţii inclusiv sâmbătă şi duminică, iar conducerea face toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu reprezentanţii salariaţilor în vederea anulării grevei generale anunţate pentru 30 mai şi care riscă să afecteze semnificativ traficul aerian de pe marile aeroporturi ale ţării, potrivit unui comunicat transmis duminică de Romatsa.

În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian.

În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.

În 12 mai, după greva de averitsment, sindicaliştii au precizat că, încă din august 2016, au trimis nenumărate memorii, inclusiv către Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem, cauzate de managementul defectuos, însă de atunci şi până când au anunţat că întrerup lucrul, „autorităţile au fost surde”.

Directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru, a declarat, după greva de avertisment, că angajaţii Romatsa nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă.

El a susţinut că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.

Controlorii de trafic aerian au fost, în 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, în grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA