AcasăEvenimentSportLEGEA E LEGE - Lionel Messi, condamnat la 21 de luni de...

LEGEA E LEGE – Lionel Messi, condamnat la 21 de luni de închisoare!

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGEA E LEGE Curtea Supremă din Spania a confirmat, miercuri, pedeapsa lui Lionel Messi: 21 de luni de închisoare, după cum anunță presa iberică. Nu a scăpat de sancțiuni nici tatăl fotbalistului, Jorge Messi, care a primit 15 luni de închisoare.

Ultima ședință a Curții Supreme a avut loc pe 20 aprilie, iar miercuri, 24 mai, s-a pronunțat hotărârea luată după judecarea apelului depus de starul Barcelonei și tatăl său. Cei doi condamnaţi – Lionel și Jorge Messi – au cerut anularea sentinţei iniţiale, din iulie 2016, în timp ce acuzarea a cerut Curții Supreme să menţină condamnarea de 21 de luni de închisoare.

Chiar dacă înaintea procesului a returnat prejudiciul de 4,1 milioane de euro – sumă provenită din drepturile de imagine din perioada 2007-2009 – familia Messi nu a scăpat de pedeapsă, după ce a recunoscut acuzațiile de fraudă fiscală.

În cele din urmă, fotbalistului i-a fost păstrată condamnarea de 21 de luni, iar lui Jorge Messi i-a fost redusă la 15 luni.

Curtea Supremă a confirmat și amenda de 2,1 milioane euro pe care fotbalistul trebuie să o plătească. Lui Jorge Messi i-a fost redus și sancțiunea financiară, de la 1,6 milioane de euro la 1,3 milioane.

Messi şi tatăl său au fost judecaţi pentru evaziune fiscală, după ce s-a demonstrat că, în 2007, 2008 şi 2009, cei doi nu au achitat taxe de 4,1 milioane de euro, aferentă drepturilor de imagine în valoare de 10,1 milioane de euro încasate în acei ani.

Prima sentinţă a fost atacată de avocaţii jucătorului, însă nu a fost schimbată de Curtea Supremă. Messi a fost condamnat la câte şapte luni de închisoare pentru fiecare dintre cele trei capete de acuzare (fraudarea statului în cei trei ani în cauză 2007, 2008, 2009).

În ciuda pedepsei primite, libertatea lui Messi nu este în pericol. În Spania, pedepsele mai mici de 24 de luni nu implică intrarea în închisoare, astfel că sancţiunea de un an şi nouă luni primită de Messi este cu suspendare.

După aflarea sentinței, Gerard Pique a sărit în apărarea coechipierului său de la Barcelona.

„Nu este treaba noastră să ne ocupăm de asemenea lucruri. Pentru asta avem anumite persoane sau angajăm anumite persoane despre care credem că se pricep. Se întâmplă la un moment dat să aflăm că acei oameni nu prea știu ce fac și ajungem noi în lumina reflectoarelor. Cred totuși că aceste evenimente nu-l vor afecta pe Messi” a declarat Pique.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA