NEMULŢUMIŢI DE LEGEA SALARIZĂRII Angajaţii din administraţiile publice din Bucureşti şi din ţară vor declanşa acţiuni de protest începând de miercuri, urmând ca, în funcţie de alegerea fiecărei federaţii sindicale, aceştia să intre în grevă japoneză, grevă spontană sau pichetări ale instituţiilor.
NEMULŢUMIŢI DE LEGEA SALARIZĂRII De asemenea, săptămâna viitoare, când proiectul Legii salarizării va fi dezbătut în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, ce are vot final, sindicatele din administraţie anunţă miting în faţa Palatului Parlamentului.
Legea salarizării unice nu a mulţumit pe toată lumea.
„Actuala forţă politică sfidează Constituţia României, exclude din Legea salarizării o categorie foarte importantă, angajaţii adminsitraţiei publice locale. Fără proteste nu se va putea corecta această lege a salarizării.
Începând de miercuri, colegii din administraţia publică locală vor protesta, vor opri lucrul.
Pe lângă aceste proteste, în ziua în care este proiectată legea în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, atunci sindicatele vor organiza un miting care va însuma peste 10.000 de oameni la nivel de Bucureşti”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.
Silvia Moldovan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România, a declarat pentru News.ro, că sindicatele din ţară membre FSPAR vor intra de miercuri până vineri în grevă japoneză, urmând ca în acest timp să oprească spontan lucrul sau să picheteze în faţa instituţiilor, în funcţie de opţiunea şi de posibilităţile de organizare ale fiecărui sindicat.
De asemenea, Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, a precizat pentru News.ro că sindicatele afiliate federaţiei vor participa joi la greva japoneză pe durata întregii zile, însă nu exclude nici posibilitatea unei alte forme de protest al salariaţilor, precum greva spontană.
În ţară, vor avea loc proteste, în principal, în cursul zilei de joi, când sunt programate greve japoneze, însă în unele cazuri angajaţii din administraţie nu participă nici la acestea, deşi sindicaliştii susţin că nemulţumirile funcţionarilor publici sunt îndreptăţite şi se declară solidari cu aceştia.
sursa INFO