Acasăoameni noiDECIZIE DEFINITIVĂ - Casa pierdută de Klaus Iohannis revine foștilor proprietari

DECIZIE DEFINITIVĂ – Casa pierdută de Klaus Iohannis revine foștilor proprietari

spot_img

DISTRIBUIȚI

DECIZIE DEFINITIVĂ Foștii locatari ai casei pierdute de Klaus Iohannis în instanță au devenit din nou proprietari. Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins, miercuri, recursul făcut de Rodica Baștea și au menținut hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu. Decizia acestora este definitivă.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins „ca nefondat” recursul declarat de Rodica Baștea, care cerea să-i fie recunoscut dreptul de moștenitor legal al soțului, notează Mediafax.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Baştea Rodica împotriva deciziei civile nr. 993/12.10.2016 pronunţată de Tribunalul Sibiu – Secţia I Civilă în dosar civil nr. 16140/306/2009. Obligă recurenta Baştea Rodica să plătească intimatei Antonescu Elisabeta suma de 900 lei şi intimaţilor Oargă Ioan, Oargă Ioan Adrian, Oargă Ancuţa Steluţa – suma de 900 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, în recurs”, se arată în decizia Curţii de Apel Alba Iulia.

În urma deciziei pronunțate de magistrați, locatarii și-au recăpătat dreptul de proprietate.

„Locatarii celor două apartamente şi-au redobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor în care locuiesc, pe care le-au cumpărat de statul român în calitate de chiriaşi”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Cazul controversat referitor casa pierdută de Klaus Iohannis.

Dosarul judecat la Tribunalul Sibiu a vizat cererea de revizuire înaintată de locatarii a două apartamente din imobilul situat pe strada Bălcescu nr. 29 din Sibiu. Clădirea s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea.

 

Locatarii s-au adresat instanței pentru a putea redeveni proprietari. Oamenii au cumpărat locuințele în anii `90 de la statul român, în calitate de chiriaşi.

Curtea de Apel Alba Iulia a judecat recursul declarat de Rodica Baștea. Asta după Tribunalul Sibiu a admis cererea formulată de locatarii celor două apartamente. Judecarea recursului a fost amânată de două ori. Magistrații au așteptat dosarele de la Curtea de Apel Pitești, în urma cărora președintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv casa din Sibiu.

La sfârșitul lui februarie 2017, președintele Klaus Iohannis a pierdut definitiv imobilul situat în centrul Sibiului, după ce Curtea de Apel Pitești a respins contestația în anulare pe care a depus-o.

Potrivit sursei citate, imobilul cu numărul 29 de pe strada Nicolae Bălcescu din centrul Sibiului a fost cumpărat jumătate de soţii Iohannis la începutul lunii iunie 1999. Casa a făcut parte din averea soților Maria și Eliseu Ghenea. După moarta acestora, locuința a ajuns în proprietatea statului român.

În 1997, imobilul a fost cumpărat de chiriași. Doi ani mai târziu, contractele prin care chiriașii l-au achiziționat au fost anulate în instanță, la cererea lui Nicolae Baștea, nepotul soților Ghenea. Mai apoi, casa a ajuns în proprietatea președintelui Klaus Iohannis, care a cumpărat partea urmașilor lui Nicolae Baștea.

Foştii chiriaşi au cerut în instanţă anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, după ce au contestat calitatea de urmaş a lui Nicolae Baştea.

sursa INFO

sursa FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA