AGLOMERAŢIE Cozi uriașe la Gara de Nord, înainte de Paște. Călătorii stau și câteva ore pentru a cumpăra bilete. Acum, în preajma Paștelui, s-a întâmplat ceea ce era de așteptat în Gara de Nord.
Studenții, care au gratuitate pentru călătoriile efectuate cu CFR Călători, au luat cu asalt casele de bilete, pentru că trebuie să își achiziționeze totuși un titlu valabil de călătorie, carnetul de student nefiind suficient, scrie Libertatea.
Și cum vor să profite de minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, iar în Gara de Nord erau deschise, la un moment dat, doar 10 case de bilete, a fost doar un pas până la aceste imagini.
Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat pentru Libertatea că a transmis din timp o serie de recomandări în privința aglomerației de Paște și a luat măsuri.
Astfel, s-au creat case speciale de bilete pentru studenți în Gara de Nord, dar și în Regie, de unde studenții își pot ridica tichetele de călătorie.
Ea a menționat că aglomerația este provocată în special de călătoria gratuită a studenților, aceștia alegând călătoria cu trenul pentru plecarea acasă.
“În minivacanța prilejuită de Sărbătorile de Paște, la nivelul întregii rețele feroviare, capacitatea de transport va fi adaptată la evoluția și dinamica traficului de pasageri.
Trenurile către cele mai solicitate destinații, spre Brașov, Sibiu, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Satu Mare și Timișoara vor fi suplimentate cu peste 8.000 de locuri față de zilele obișnuite”, a mai spus Alina Predescu.
De altfel, gratuitatea studenților la călătorii cu trenul a lăsat CFR Călători fără vagoane. Traficul a crescut cu 75%.
sursa INFO
sursa FOTO