SFATURI PRACTICE În peștera comorilor civile, tolănit peste drepturi și libertăți, doarme dragonul acoperit Smaug, angajat de muritori să le păzească.
Smaug zboară ziua pe deasupra societății, ca și cum i-ar lua pe oameni în serios, dar noaptea, când lumea recade în uitare, se încolăcește, ca un îndrăgostit, pe diamantul puterii.
SRI a fost lăsat să apere siguranța națională în ziua în care fosta Securitate își căuta un nou contract. Era martie 1990, revoluția nu-și aflase încă scopurile, iar democrația scâncea la pieptul lui Ion Iliescu. SRI a funcționat la început pe fondul neatenției generale, apoi, în 1992, a primit o lege de funcționare generoasă ca un vis.
Azi, SRI stăpânește tot. Câmpul tactic e noua formă de relief a României. Judecătorii, procurorii, miniștrii, deputații, jurnaliștii, antreprenorii, președinții, medicii, profesorii nu mai merg nici la munte, nici la mare, nici la deal, nici la vale. Merg toți la câmp, încolonați ca orbii lui Bruegel, bâjbâind prin abuzul de limbaj al statului de drept. Între siguranță națională și reversul ei – controlul prin informație – încape tot deficitul de democrație al unui țări ținute pe loc.
Dar pe burta lui Smaug lipsește un solz. Există o gaură în care Parlamentul ar putea trimite o săgeată de fier. Dragonul și-ar frânge zborul de dominare, ar lăsa-o mai moale cu flăcările și cu teroarea, și, mai ales, ar putea înapoia oamenilor o parte din drepturi și libertăți.
Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea SRI a deschis generalilor posibilitatea unui comerț material cu lumea civilă, adică le-a dat “o regie autonomă, societăți comerciale de producție, instituții sanitare, precum și asociații cu caracter cultural-sportiv”. Dar, cum lupta dintre Partid și Securitate nu avea încă un câștigător, aceste activități extramilitare au fost puse “sub controlul Parlamentului”.
În 2002, SRI a absolvit școala dualismului undă-corpuscul și a înțeles că oportunitatea e a doua natură a puterii. Guvernul Năstase i-a lărgit atunci orizontul de profit. Ordonanța 72 completează veniturile bugetare din legea SRI cu un set de venituri larg interpretabile: “venituri extrabugetare” și “venituri din credite externe și din alte surse legal constituite”. În colaborare cu articolul 43 din vechea lege, aceste noi venituri legitimează operațiunile comerciale de orice tip, inclusiv pe cele cu societăți sub acoperire.
Activitățile economice extrabugetare ale SRI au fost fundația pe care s-a clădit puterea nelimitată a serviciului. Firmele operative au beneficiat de informație și ocazii, de protecție fiscală și judiciară, au primit contracte cu statul și poziții de monopol. Cine ar putea face concurență firmelor SRI și cine ar falsifica mai tare decât ele principiile economiei de piață?
Banii pe care legea i-a pompat în buzunarul nevăzut al serviciului au îmbogățit instituția, dar au și manelizat-o. Într-o fotografie recentă, dezvăluită cu ocazia chefurilor din via Budureasca, i se văd dinții de aur și lanțul de bulibașă. Crezul “Să moară dujmanii me-i” apare tatuat pe burtă, sub sigla statului de drept.
Bugetul pe care îl primește SRI de la stat e mai degrabă legenda de acoperire. Dar asta e gluma preferată a comisiei de control al SRI, formată, pentru a suta oară, din iscoade și plantoane.
Dacă Parlamentul ar îndrăzni să ia în discuție finanțarea privată a SRI, Smaug s-ar trezi cu scrotul prins într-o menghină. S-ar așeza, probabil, la masă și ar căuta, împreună cu politicienii, o altă definiție a statului de drept. Protocoalele secrete cu instituții civile, hotărârile ilegale din CSAȚ, interceptările fără mandat și fără lege, cotrobăitul abuziv prin corespondența electronică, implicarea ofițerilor în anchetele penale, creșterea și mulgerea acoperiților, implicarea în câmpul tactic și multe altele ar putea să-și găsească sfârșitul într-o groapă comună a rămășițelor Securității.
Dar, pentru că viitorul se naște din trecut, e bine să se știe că, în 2013, zece senatori liberali au făcut un proiect de lege care cerea desființarea firmelor, ONG-urilor și fundațiilor sub acoperire ale SRI. Proiectul a fost omorât în Parlament cu parul, întâi pe comisii, apoi în Senat și în Cameră. La mormântul lui plâng doar rudele unuia dintre senatori, arestat, judecat și băgat un an la pușcărie.
Doru Buşcu
