Acasăoameni noiDONATORII ÎŞI POT RECUPERA BANII - Ordonanțele privind achiziția Cumințeniei Pământului, respinse...

DONATORII ÎŞI POT RECUPERA BANII – Ordonanțele privind achiziția Cumințeniei Pământului, respinse de Parlament

spot_img

DISTRIBUIȚI

DONATORII ÎŞI POT RECUPERA BANII Camera Deputaţilor a respins marţi Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului privind achiziţia sculpturii lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia Pământului”, adoptate de Guvernul Cioloș, scrie Libertatea.

DONATORII ÎŞI POT RECUPERA BANII Aleșii au adoptat și un amendament care permite celor care au făcut donaţii să-şi recupereze banii.

Amendamentul la Ordonanţa 10/2016 prevede că efectele juridice produse de aceasta, în perioada aplicării, se menţin, ca urmare cei care au făcut donaţii pentru achiziţionarea lucrării îşi vor putea recupera banii.

Asta în condițiile în care la campania publică pentru achiziţionarea operei sculptorului Constantin Brâncuşi au participat peste 100.000 de donatori și a fost colectată suma de 1.273.668 euro. Din această sumă, aproximativ 145.000 de euro au fost donați prin sms.

Ordonanţa de urgenţă 10/2016 avea ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor necesare în vederea asigurării resurselor financiare pentru achiziţionarea ”Cuminţeniei Pământului”, iar ordonanţa de urgenţă 19/2016 stabilea şi alte pârghii de strângere a donaţiilor (parteneriate cu ONG, utilizarea colectării prin serviciile de mesagerie scurtă – SMS, donaţii online etc.), precum şi prin diferitele colaborări cu persoanele juridice din sectorul privat.

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a respins, pe 25 ianuarie, OUG 10/2016 privind achiziţia sculpturii „Cuminţenia Pământului”, adăugând un amendament care permite în continuare donatorilor să îşi recupereze banii.

Introducerea amendamentului a avut ca motiv faptul că respingerea OUG în totalitate ar fi echivalat cu imposibilitatea ca donatorii să poată cere înapoi banii daţi în campanie.

În acest context, deputaţii au adăugat la Legea de respingere un amendament care prevede că „efectele juridice” ale ordonanţei din perioada de aplicare continuă, inclusiv recuperea banilor.

Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

sursa INFO

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA