PATOLOGIE BIVALENTĂ “Lasă-mă, mânca-ți-aș gura, că-s periculos rău de tot, mă jur că-s foarte periculos.” Procurorul Negulescu vorbește ca din arhiva sănătății publice. Nebunii umblă liberi prin societate și, cu toate că fac eforturi disperate să atragă atenția asupra lor, societatea îi ignoră.
E o patologie bivalentă, împărțită între societate și individ, în care individul e lăsat să ia în stăpânire un teritoriu și să-și facă damblaua cu el, la adăpostul unui slogan sau al unei iluzii. Cuvântul-cheie e “pericol”, iar pericolul e ireductibil.
Procurori ca Negulescu sunt mulți, și nu doar pentru că statistica distribuie gunoaiele în fiecare breaslă, ci mai ales fiindcă meseria de procuror e expusă la traume. Partea neagră a condiției umane e decorul acestei meserii. Suspiciunea, denunțul, condamnarea, lașitățile, ura și suferința sunt impurități pe care procurorii le respiră zi de zi. Ei trăiesc în negativul unui film și operează în camera obscură. Sunt, pe de o parte, soldații necesari ai societății, dar, pe de alta, rămân victimele mediului.
Lupta anticorupție nu e doar pretextul unui joc de interese, ci o reacție de apărare. Folosul ei principal e inhibiția, teama inspirată făptuitorului politic, blocajul mental care previne furtul. Cu un bun istoric de arestări, de urmăriri penale și de condamnări, Laura Codruța Kövesi aproape că reușise să repare întârzierea noastră judiciară. Dar, în această activitate care agresează oameni și instituții, agresiunea a luat-o de multe ori înaintea legii.
Un “periculos” ca Negulescu, ale cărui competențe par dobândite în clanurile de bătăuși, a fost lăsat de capul lui pe un teren de vânătoare politică al DNA. Scopurile ilegitime ale conducerii s-au vrut servite prin metodele golănești ale “periculosului”, așa cum, în anii ‘30, mafia newyorkeză închiria pistolari din Chicago. Marele dosar din Ploiești a avut ca scop eliminarea lui Sebastian Ghiță, partenerul de chefuri și complicele judiciar al șefilor SRI și DNA, devenit între timp incomod.
Pentru o vreme, acordurile muzicii anticorupție au acoperit versurile melodiei La Chilia-n port, varianta statului de drept, dar nu și mugetele periculosului Negulescu. Marele dosar a fost umflat până ce i s-au descusut filele și au devenit, fiecare, pavăza procedurală a unui acuzat.
Linia care delimitează legalitatea DNA de gesturile ei de putere a fost încălcată de multe ori și, din păcate, continuă să fie încălcată. Acum, de pildă, miniștrii Guvernului Grindeanu sunt anchetați pentru Ordonanța 13, deși CCR a găsit toată afacerea foarte constituțională. Acțiunea DNA stă sub hashtag-ul favorizării infractorului.
Infractor care, în cazul corectării unor articole din codurile penal și de procedură, așteaptă, prin definiție, în pușcărie, acasă, sau la locul de muncă, să fie favorizat. Orice act de grațiere, de amnistie sau de corectare a ceea ce se voia corectat acum favorizează infractorul, fiindcă asta e noima emiterii lui: să schimbe starea judiciară a infractorului în bine.
Guvernul Grindeanu a făcut o prostie uriașă dând acea ordonanță, numai că n-a făcut nimic ilegal. Costurile acestui guvern sunt politice: poate pierde sprijinul alegătorilor, al partidului care l-a pus acolo sau poate fi forțat să se retragă prin presiunea străzii. Dar nu poate fi anchetat pentru că a emis un act pe care instituțiile care fac legi și cele chemate să judece legile îl declară legal și constituțional.
Asta arată că DNA nu și-a epuizat nici voința de participare la miza politică și nici stocul de “periculoși”, că obiceiurile proaste mor greu, împiedicate de aplauze.
Doru Bușcu
