VOR SĂ FIE ÎN TERMEN Curtea Constituţională speră să se pronuțe pe sesizările făcute de Avocatul Poporului privind OUG pentru modificarea Codurilor penale înainte de 10 februarie, potrivit unui anunț al preşedintelui CCR, Valer Dorneanu.
Acesta a indicat că CCR așteaptă până marți punctele de vedere de la instituțiile invocate în sesizări.
„Să le luăm în ordinea în care le-am primit. Sesizarea cu privire la conflictul de competențe. Suntem în termen. Vom primi cu siguranță până marți punctele de vedere de la cele două părți și în continuare în câteva zile o să ne pronunțăm și pe fond. Cam aceeași va fi situația și cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de Avocatul Poporului. Și acolo am dat un termen pentru puncte de vedere, marți, am lăsat Parlamentului ziua de luni, când au Birou permanent, ca să se poată pronunța și după ce vom avea toate aceste puncte de vedere, vom stabili un termen având în vedere celeritatea pe care o solicită toată lumea în situația care există, dar și un termen de gândire și de analiză suficient”, a explicat Dorneanu la Parlament, potrivit Agerpres, citat de Libertatea.ro.
Sursă info.
Sursă foto.