DECLARAȚIE DUREROASĂ Parlamentul European a avut dezbaterea, în sesiune plenară, unde s-a luat în discuție situația democrației, a statului de drept și a justiției în România, în urma unei solicitări venite din partea grupului PPE, prin vocea liderului Manfred Weber.
Mircea Diaconu a făcut o declarație extrem de importantă, în Parlamentul European, prin care a atras atenția că votul popular nu este respectat. De asemenea, a spus că România trebuie lăsată să-și găsească singură calea.
„Ca discuția să fie completă trebuia să aveți aici și un infractor din România, adică eu. Am fost anchetat în timp ce eram senator și Ministrul Culturii. Am fost anchetat timp de doi ani. La fiecare vizită la procuratură, era anunțată presa. Se încerca distrugerea mea publică. După doi ani, procurorul care mă ancheta mi-a zis: domnule Diaconu, nu am găsit niciun prejudiciu, dar vă trimit în judecată. Cred că a și zâmbit cinic, ca un fel de victorie personală.
M-a trimis în judecată cerând pentru mine doi ani de închisoare cu executare. Am fost achitat după alți doi ani. Nu vreau să vorbesc despre anii mei de chin și de cât am pierdut și de cât am îmbătrânit. În România este o enormă problemă, dar nu unde o discutați și unde o vedeți unii dintre dumneavoastră, ci în faptul că votul popular este modificat, furat și aruncat la coș prin alte metode decât cele democratice. Lăsați România să-și găsească calea singură, are toate instituțiile la îndemână! În România este democrație”, a zis europarlamentarul.
Ulterior, Mircea Diaconu a transmis:
„Am luat cuvântul în plenul Parlamentului European ca independent, nu reprezint niciun partid și niciun grup de interese politice.
Am ținut să subliniez că România este un stat democratic și ca atare are toate mijloacele pentru a rezolva actuala criză. Iar într-o democrație e normal să guverneze cei care au obținut majoritatea în alegeri, e normal ca oamenii să-și exprime nemulțumirile și e normal ca cei aflați la putere să ne asculte și să ne reprezinte pe toți.
Dar ceea ce m-a supărat cel mai mult a fost un fel de amenințare din partea Comisarului Timmermans asupra României. Resping categoric orice intervenție asupra țării. De aceea i-am cerut să lase România în pace să-și găsească singură calea. Numai dacă sunt ale noastre, soluțiile pot fi de durată și constructive”.