AcasăOPINIIUN ÎNDEMN - Ponta, spune-mi, ce tu taci?

UN ÎNDEMN – Ponta, spune-mi, ce tu taci?

spot_img

DISTRIBUIȚI

UN ÎNDEMN Versul celebrului cântec al fetiţei Cleopatrei Stratan este altfel: „Spune, Ghiţă, ce tu taci?” Numai că, în aceste zile, Ghiţă este cel care vorbeşte, chiar dacă nu se ştie încă de unde!

Cel care tace în mod inexplicabil este Victor Ponta, deşi tocmai el este vizat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă, de la care aflăm şi noi că a fost şantajat s-o numească în funcţie pe Kovesi!

De asemenea, în cazul falsificării Raportului Comisiei care „cerceta” plagiatul Codruţei Kovesi, Sebastian Ghiţă spune că acesta a fost redactat chiar la Guvern, acolo unde Victor Ponta era Prim-ministru, nu vreun portar. E cineva atît de naiv, încît să creadă că Victor Ponta nu ştia despre acea operaţiune de spălare a lui Kovesi?

Pentru mine, este clar că întreg „Sistemul” a intrat acum în panică, nu numai şefii acestuia, căci sunt foarte mulţi care, pe diverse paliere, au fost implicaţi în tot felul de năzbâtii, multe dintre ele în afara legii şi chiar vizând securitatea naţională. Gîndiţi-vă că, în acele operaţiuni care s-au încheiat cu numirea Laurei Codruţa Kovesi ca şefă a DNA în 2013, au fost angrenate multe persoane: Traian Băsescu, Elena Udrea, Sebastian Ghiţă, Florian Coldea şi alţii care au îndeplinit misiuni mai puţin importante, precum secretara care a redactat documentul prin care Ponta o propunea, cel care l-a înregistrat, cei care asigurau paza la K2, acolo unde Ghiţă a venit cu documentul şi unde i-a găsit pe Coldea şi Ponta etc.!

Oricare dintre acestea ştiu parţial cum s-a derulat operaţiunea şi numai mărturia tuturor completează întreg puzzle-ul. Însă, persoanele nominalizate mai sus ştiu elementele lui fundamentale şi ar trebui să le spună. Udrea şi Ghiţă au spus o parte de adevăr, Traian Băsescu doar sugerează, prudent, câte ceva, iar Coldea tremură de frică, întrucât nu ştie până unde va merge Ghiţă, ce documente mai are sau chiar înregistrări cu el (poze de prin vacanţe deja ne-a spus că sunt grămadă).

Cel care, însă, nu ar avea nici un motiv să tacă este Victor Ponta, or tocmai el o scaldă: ba că nu e momentul, ba că va face acest lucru în faţa autorităţilor. Foarte vocal pe Facebook în războiul pe care l-a pierdut în faţa lui Klaus Iohannis, Victor Ponta tace chitic când este vorba despre cazul său, în care Ghiţă spune că a fost şantajat, că i s-a impus s-o numească pe Kovesi, că i se va strica vizita în SUA.

Ce vorbeşti, domnule Ponta? Aici nu e vorba despre secrete de stat sau de informaţii secretizate, ci de mârlănii ordinare, în care eraţi parte, alături de Elena Udrea! Când o ţară întreagă credea că sunteţi prietenul şi partenerul la guvernare al lui Crin Antonescu, matale te întâlneai cu Elena Udrea şi Sebastian Ghiţă pentru a o numi, sub şantaj, pe Kovesi la şefia DNA!

Nu trebuie să vă cheme nimeni oficial să daţi aceste informaţii organelor statului, ci trebuie să veniţi singur în faţa opiniei publice şi să explicaţi de ce aţi dat-o afară pe Mona Pivniceru din funcţia de Ministru al Justiţiei pentru a-i lua locul câteva zile, suficiente să faceţi nominalizarea Codruţei Kovesi. Nu cumva tocmai pentru că distinsa judecătoare s-a opus s-o nominalizeze pe Kovesi?

Dacă ştiţi despre vreo faptă penală, conform Codului penal, sunteţi obligat să vă duceţi la Parchet, nu trebuie să fiţi invitat. Dar noi vă cerem să ieşiţi public şi să mărturisiţi celelalte lucruri, jocurile de culise în care eraţi băgat până în gât, relaţiile dumneavoastră, neştiute de noi, în care aveaţi mâinile legate cu sfori dirijate de cine ştie unde! Ce mare secret de stat este, de nu puteţi să spuneţi dacă eraţi cu Coldea la K2 în aşteptarea lui Sebastian Ghiţă, care urma să vină cu documentul pe care l-aţi semnat pentru ca Kovesi să fie adusă de la Bruxelles şi unsă la şefia DNA? Ce mare secret de stat este să ne spuneţi dacă aţi fost avertizat de Coldea că vă strică vizita din SUA dacă nu o propuneţi pe Kovesi la şefia DNA? Ce secret mare de stat este să ne relataţi cu lux de amănunte întâlnirea cu Elena Udrea şi Sebastian Ghiţă, în biroul de la parterul blocului unde locuiţi?

În cazul în care Victor Ponta refuză să ne spună toate aceste lucruri, ar fi bine să afle că aceste informaţii nu sunt în măsură doar să ne astâmpere nouă curiozitatea, ci sunt lucruri care îi folosesc prietenului său Sebastian Ghiţă, pentru a-i credibiliza dezvăluirile, astfel încât să nu fie aruncat de „propagandă” în derizoriu şi chiar să-i pună viaţa în pericol!

Înţeleg că lui Victor Ponta nu îi este uşor să iasă, simplu, în faţa opiniei publice şi să spună tot ce ştie despre aceste lucruri, dar nu prea are încotro, căci pentru el şi pentru Crin Antonescu au ieşit la vot cele 7,4 milioane de oameni la Referendum, ca şi milioanele care au votat USL-ul cu peste 60 la sută, făcându-l Prim-ministru!

Nu se poate eschiva pentru că îi este ruşine, mai ales că Liviu Dragnea suportă acum o condamnare pentru Referendum, deşi Ponta a fost principalul beneficiar: el a ajuns Premier, nu Liviu Dragnea, el a fost candidat la Preşedinţie, nu Crin Antonescu!

Victor Ponta este obligat moral să iasă public şi să spună tot ce ştie de şerpăria securisto-politică despre care vorbeşte Sebastian Ghiţă. Altfel, înseamnă că Traian Băsescu avea dreptate când spunea că Victor Ponta are dublă comandă!

Dacă nu vrea să vorbească, fie de frică, fie de ruşine, poate să tacă. Dar atunci este obligat să-şi dea demisia din Parlament, să se ducă liniştit acasă şi să aştepte cu înfrigurare să fie chemat de instituţiile statului. Să se retragă definitiv din politică, aşa cum a făcut şi Crin Antonescu, căci nimeni nu mai crede acum că ruptura USL n-a fost pusă la cale de aceleaşi forţe care l-au obligat pe Ponta s-o numească pe Kovesi în fruntea DNA!

P.S.: Şi, pentru că am început cu versurile cântecului Cleopatrei Stratan, să mai citim o strofă: „Dar Ghiță nu-i în sat / Eu m-am interesat / Îmi pare că-i plecat / După graniță…”. Cântecul spune mai departe, parcă pentru Ponta: „Greu, tare mi-i de greu / Vreu, dar nu știu ce vreu”!

Ion Spânu

Sursa foto: luju.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA