Acasăoameni noiPROTESTE DE AMPLOARE - Poliţiştii ameninţă: "Vom fi pe minus. Nu acceptăm...

PROTESTE DE AMPLOARE – Poliţiştii ameninţă: „Vom fi pe minus. Nu acceptăm soluţia Guvernului, ne sfidează interesele!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROTESTE DE AMPLOARE „Nu acceptăm soluţia Guvernului, care ne sfidează interesele”, este mesajul transmis de sindicatele din Poliţie.

Potrivit liderilor de sindicat, creşterea salarială netă de 3% va fi anulată pe parcursul anului de rata inflaţiei. În plus, poliţiştii ameninţă că vor ieşi în stradă.

Redăm mai jos, integral, comunicatul transmis de Sindicatul Național al Polițistilor și Personalului Contractual (SNPPC):

„Nu acceptăm soluţia Guvernului, care ne sfidează interesele!

Până la această oră, ordonanţa de urgenţă discutată în şedinţa Guvernului României din data de miercuri, 8 noiembrie, încă nu a fost publicată în Monitorul Oficial, pentru că, urmare a intervenţiei noastre publice, prin care ne-am exprimat protestul ferm faţă de măsurile propuse de Ministerele Finanţelor şi al Muncii (care ar fi condus la scăderea drastică a salariului nostru net, începând cu luna decembrie 2017, ajungând la diminuări şi de 25% din februarie 2018), Guvernul caută, acum, soluţii alternative.

FSNPPC a sesizat şi a contracarat două capcane strecurate în textul viitoarei OUG de ministerele nominalizate: se dorea abrogarea art. 31, al. 2 din Legea 223/2015 privind pensiile militare de stat, care prevede că ,”începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuția individuală la bugetul de stat, suportată de personalul prevăzut la art. 1, nu va diminua soldele/salariile nete realizate lunar”, dar şi aplicarea prevederilor acestei OUG, în cazul familiei noastre ocupaţionale, de la data publicării ei în M.Of., şi nu de la 01 ianuarie 2018, aşa cum se preconiza pentru ceilalţi bugetari. Concret, prin abrogarea acelui articol din Legea 223/2015 şi devansarea termenului de aplicare a OUG, salariile noastre nete ar fi fost diminuate cu procentele mai sus-menţionate.

În intervenţiile noastre în mass-media şi la factorii decizionali, inclusiv la primul-ministru, am propus eliminarea textului respectiv şi prorogarea termenului de aplicare a OUG pentru 01.01.2018, aşa cum se va întâmpla în cazul tuturor familiilor ocupaţionale. Efectul ar fi pozitiv, respectiv o creştere netă a salariului, în medie, cu 15%.

Din datele pe care le avem, rezultă că, în prezent, Guvernul agrează o pseudo-soluţie de compromis, care va conduce la o minimă creştere a salariului nostru, de doar 1-3%, faţă de alte categorii profesionale, unde creşterile ar fi semnificative, mai ales din martie 2018: Educaţie – 30%, Sănătate – 100% etc.

Precizăm că nu suntem de acord cu soluţia Guvernului – creşterea salarială netă de 3% fiind, în fapt, anulată pe parcursul anului de rata inflaţiei – şi anunţăm că am decis adoptarea unor forme sindicale de protest faţă de măsurile preconizate, care afectează înteresele financiare ale categoriilor profesionale pe care le reprezentăm la nivelul FSNPPC.

Deşi în cursul zilei de ieri i-am solicitat doamnei Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, o întâlnire urgentă pe tema aceasta, nu am primit niciun răspuns, fapt pentru care considerăm că Guvernul nu are intenţia de a negocia cu noi problematica salarială în termeni rezonabili”.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA