ÎNCEP PROTESTELE Membrii federației sindicale SANITAS vor picheta luni, 2 octombrie, sediul Ministerului Muncii, pe fondul nemulțumirilor legate de problemele cu care se confruntă sănătatea și asistența socială din România.
Potrivit unui anunț al președintelui SANITAS București, Viorel Hușanu, postat pe Facebook, luni, 2 octombrie, sindicaliștii vor picheta Ministerul Muncii, între orele 11:00 şi 13:00, miercuri, 4 octombrie, Ministerul Sănătății, iar vineri, 6 octombrie, se vor muta în fața Ministerul Finanțelor Publice, în același interval orar, scrie Agerpres.
SANITAS va continua acțiunile de protest prin organizarea unui miting și a unui marș, în data de 19 octombrie, urmând ca ulterior să se decidă în cadrul Consiliului Național data la care aceștia vor declanșa greva generală în sistemul sanitar.
Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru acordarea sporurilor specifice care, dacă va fi aplicat, va duce la scăderea veniturilor actuale ale angajaților; acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă întregului personal din sănătate și asistență socială, inclusiv personalului tehnic și administrativ; aplicarea integrală a creșterilor salariale pentru toți angajații din sănătate și asistență socială, începând cu 1 martie 2018; renunțarea la transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, câtă vreme aceasta se traduce, în sectorul public, prin anularea creșterii salariale de 25% prevăzută în lege; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018.
„Aceste solicitări au fost prezentate în repetate rânduri miniștrilor de resort și altor reprezentanți ai instituțiilor administrației publice centrale, însă fără niciun rezultat. În condițiile în care, luni de zile, guvernanții au mimat interesul și au continuat să acționeze în defavoarea angajaților din sănătate și asistență socială, ultima soluție rămasă Federației este declanșarea acțiunilor de protest”, afirmă sindicaliștii.