VINE FACTURA Poate că în ziua aia, cînd a mers la SRI să-și ridice muniția politică, Mihai Tudose a înșfăcat, din greșeală, lopățica de infanterie și, dacă tot o avea, s-a apucat să dezgroape cadavrul Roșiei Montane.

Proiectul dormea așa cum dorm comorile, cu mîinile pe piept, înveșmîntat în blesteme și zerouri, bîntuit de avocații companiei canadiene și de stafii cu barbă și pălărioară. Numai că, la primele izbituri de hîrleț, diavolii vegani rămași în adormire au clipit, au scos mortul din criptă și iată-i purtîndu-l cu alai în Piața Victoriei, la intimidare, așa cum l-au purtat spaniolii pe Don Rodrigo de Vivar ca să-i alunge pe mauri.

VINE FACTURA Roșia Montană e mai mult decît un cui în coșciugul guvernării PSD. Roșia Montană e un diagnostic de schizofrenie publică, e epilogul baladei Miorița, scris după ce procurorii au început să investigheze moartea baciului moldovean.

Pe 20 septembrie 2019 se vor încheia, la Washington, audierile în procesul pe care România se pregătește să-l piardă în fața companiei Gold Corporation. Sentința are un orizont de patru ani, adică, începînd cu anul 2020, România trebuie să aibă banii pregătiți. Azi, canadienii cer 4,4 miliarde de dolari și, așa cum o arată istoria sumelor mari pierdute de România la Curtea de Arbitraj Internațional, canadienii au șanse bune.

Trecutul îndepărtat al afacerii cu aur nu mai poate fi îndreptat. Nimeni nu poate recupera ceva din averea lui Frank Timiș sau din bunurile foștilor miniștri CDR. O parte din prejudiciul virtual se află azi în declarațiile de avere ale cabinetelor Năstase, Tăriceanu și Boc.

O alta, în buzunarele directorilor de la Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest SA. Nimeni n-a căutat, de pildă, în desagii regimului Băsescu și nici în trezoreria UDMR. Oricum ar fi, banii, sub forma lor fizică, n-au ieșit nici din minerit și nici din galeriile romane. Toată suma – investiții și șpăgi – a venit din profitul global al proiectului.

La Roșia Montană au deținut acțiuni Paulson, Kaplan, Soros, Steinmetz, oameni care nu se dau jos din pat dacă motivul nu are șapte zerouri. Ecologia, prin urmare, a fost un alibi. Munții noștri au făcut, de fapt, profit pe bursă.

Vă amintiți, de pildă, cum ministrul Mediului ieșea să anunțe că nu dă aviz de mediu proiectului? Așa ceva, la Toronto, însemna deprecierea acțiunilor și era semnalul de achiziție. Urma intervenția președintelui Băsescu în favoarea Roșiei Montane, o investiție cu impact major asupra economiei românești. Acțiunile creșteau și puteau fi vîndute sus. Aceste cicluri de vînzare-cumpărare, operate peste Ocean în temeiul unei bune cunoașteri a anunțurilor politice, au consolidat legenda miliardarilor care nu pierd niciodată bani.

Cît despre exploatarea propriu-zisă, trebuie să înțelegem că, în afară de noi, n-o plînge nimeni. Cei 600.000 de dolari investiți în operațiunea românească se cuprind de mai multe ori în sumele scoase pe bursă plus despăgubirile din proces. Pentru economia unui stat înapoiat, însă, dacă proiectul intra în lucru, Roșia Montană ar fi putut fi acel zvîc așteptat dintotdeauna, miliardul care lipsește mereu.

Argumentul ecologist e sloganul publicitar sub care interesele acționarilor și-au croit drum spre profit. Pe măsură ce tinerii au lipsit de la ora de chimie și înțelegerea lor asupra cianurii s-a mutat în stradă, Roșia Montană și-a dobîndit drapelul civic. Știința n-a fost niciodată invitată în dezbatere, economia nici atît. Istoria, statistica, exemplele, efectele financiare au fost ignorate. Hipsterii n-au mai avut timp să citească, erau ocupați să bată cu silexul de plastic în asfalt.

Ca și electricitatea, cianura ucide. Arderea, electroliza, radioactivitatea, metalurgia – pașii premergători confortului – ucid. Tehnologia, toată, suprimă vieți, distruge aerul, otrăvește natura. Civilizația presupune moartea altor specii. Nivelul de trai scufundă planeta în metan și monoxid de carbon. E o realitate la care privim de-a-ndoaselea, cu colțurile gurii orientate greșit.

Guvernul USL și Parlamentul României au îngropat proiectul în 2013, sub presiunea protestelor de stradă. Roșia Montană și-a mutat atunci otrava pe bursa politică. Acum, cînd o veni factura, o să știm cît costă un hipster.

Doru Bușcu